Blogul este cartea mea de vizită

-Spune-mi un lucru despre tine pe care nu l-ai trecut aici, în CV-ul, îmi zice în timp ce se uită peste niște foi printate, cu performanțele mele profesionale. Urăsc CV-urile, deși am unul foarte bun. Până nu devin omul care reușește să convingă omenirea că CV-urile sunt oldschool și plictisitoare și că avem nevoie de altceva mai digitalizat, tre’ să mă adaptez, că altfel rămân acasă și-mi plătesc facturile cu articole pe blog. Despre Enel sau Orange, cum ar fi?! 😀

-Ăăă, scriu pe un blog, zic în secunda unu și regret în secunda doi. Un pic mă bucur în sinea mea, că-mi plac oamenii care vor să afle lucruri despre omul Ioana, nu doar despre angajatul Ioana. Dar tot am regretat în secunda doi, pentru că n-am vrut niciodată să știe oamenii de la un curent sau potențial loc de muncă despre blogul meu. Deși dacă-mi scrie cineva numele pe Google ar trebui să-i ia maxim 1 minut până să găsească Back to Romania, și asta doar pentru că numele blogului nu coincide cu numele meu, că altfel ar fi fost la primul click. (Dar nu mi-a fost teamă c-o să-mi facă vreun recrutor un research pe Google, că mi-am dat seama la un alt interviu mai demult că unii din ei nici CV-urile nu le citesc, d-apoi să caute informații extra, lol!). Nu mi-e rușine de nimic din ce scriu, doar că de regulă la locul de muncă nu ți-e chiar toată lumea prieten, iar dacă vreodată cineva citește la mine/tine ceva ce nu ii place, dacă are ocazia să ia ceva personal, o să facă asta în secunda 2. Chiar dacă nu va fi cazul, că știm cu toții că lumea mea nu s-a învârtit vreodată în jurul vreunul coleg. Voiam să evit o potențială situație penibilă în care eu n-o să vreau să mă cenzurez la un moment dat daca voi avea ocazia să scriu despre ceva care are cea mai mică legătură cu locul de muncă sau despre o idee care mi-a venit în urma unei întâmplări la muncă. În fineee! Better safe than sorry! 😀

Overthinking much?

Și-apoi am zis Gata, frate. Once you’re out, you’re out! Blogul este cartea mea de vizită și ceea ce CV-ul n-o să fie niciodată. Dacă o să ajungă vreodată vreun angajator viitor sau din trecut să citească blogul meu, să fie fericit că are (sau trist că nu mai are) la dispoziție frumosul meu cap câteva ore pe zi în folosul lui. Că am valori pe care mi le știu și pe care orice business ar trebui să fie mândru dacă are un angajat care să tragă pentru ele. Și că aici pe blog poate să mi le afle mai rapid decât din gura mea. Nu-i sigur c-o să mai menționez intenționat la interviuri despre blogul meu 😀 , dar nici n-am cea mai mică intenție de a-l ascunde sau de a-l schimba de frica sau jena cuiva.

Blogul meu este casa mea, copilul meu, cartea mea de vizită, unul dintre proiectele preferate ale vieții mele și voi scrie întotdeauna pe el

CE

VREAU

EU

fără jenă sau reținere și cu o mândrie bună și constructivă. Așa cum vă rog să fie întotdeauna și feedbackurile voastre! 😀

Sursă foto 1, 2