Sunt atât de impresionată de câteva cosmetice homemade pe care am învățat recent să mi le fac în casă, încât nu-mi vine nici să mă mai gândesc la alternativele lor din comerț. Vă povestesc mai jos despre preferatele mele, unele deja repetate de mai multe ori – un scrub de baie, o cremă de corp și o sare de baie. 😀
Există două motive pentru care eu sunt atât de îndrăgostită de aceste cosmetice homemade. Unu, sunt făcute din ingrediente 100% naturale. Când le folosesc, nu pun pe mine nicio chimicală, toxină sau parfum, așa cum au toate cosmeticele clasice. Știu exact ce pun în fiecare, știu că am ales cele mai calitative ingrediente pe care le-am găsit și asta este foarte liniștitor pentru mine. Al doilea motiv este că toate și absolut toate sunt mult mai ieftine decât orice variantă similară din comerț.
Pentru mine este o super afacere să cumpăr de 20 RON ingrediente pentru un scrub, să zicem, care-mi lasă cea mai fină și sănătoasă piele și pe care pot să-l repet, fără să recumpăr ingredientele, de alte câteva ori. Totul, pentru micul cost de a le manufactura și depozita eu, în loc să le iau gata făcute și ambalate din magazin, așa cum ar fi fost într-adevăr mai simplu.
Pentru depozitarea de cosmetice homemade eu folosesc niște borcănașe cu gură largă, să pot scoate produs ușor din ele. Cel de mai jos arată foarte bine și este și practic (costă în jur de 5-8 RON/bucata):
Niciunul dintre produsele de mai jos nu necesită depozitare în frigider, se pot păstra lejer pe un raft în baie sau într-o cameră.
Sare de baie
Ingrediente principale: sare de mare, bicarbonat de sodiu
Ingrediente secundare: colorant alimentar (roșu, albastru, etc.), ulei esențial (pentru aromă).
Preț aproximativ pentru toate ingredientele: 15 RON
Timp de lucru: 3 minute
Se amestecă 500g de sare de mare cu o linguriță de bicarbonat de sodiu. Se adaugă câteva picături de ulei esențial, după preferință. Se împarte compoziția în două boluri separate, dar într-unul din ele se adaugă colorant alimentar cât vreți voi, cât să dea culoare sării. Se ia o lingură din sarea necolorată, se bagă în borcanul de depozitare, se ia o lingură din sarea colorată, se bagă în borcan, tot așa până obții un borcan cu sare bicoloră.
Eu am folosit un borcănaș întreg la o baie. Sarea, și automat baia voastra, vor mirosi foarte bine în funcție de uleiul esențial pe care-l alegeți.
Loțiune de corp cu unt de cacao și ulei de cocos
Ingrediente principale: unt de cacao (eu l-am luat pe el), ulei de cocos, amidon de porumb, un mixer
Ingrediente secundare: ulei de migdale dulci, vitamina E
Preț aproximativ pentru toate ingredientele: 50-60 RON
Timp de lucru: o oră
Untul de cacao și uleiul de cocos se topesc în bain marie, dar pentru puțin timp și la o temperatură cât mai joasă. După ce devin uleiuri, se amestecă ulei de migdale dulci si vitamine E până când toată compoziția se omogenizează. Se pune pentru 20-30 de minute la frigider pentru a întări ușor toate uleiurile (ele nu se pot mixa sub formă de ulei, dar aveți grijă să nu se întărească de tot!). Când sunt ușor întărite, se mixează pentru 20 de minute până când compoziția crește ca o maioneză și primește o compoziție fluffy ca de cremă. În timpul mixării, eu am adăugat în ploaie și 2 lingurițe de amidon de porumb, să nu iasă crema uleioasă și să risc să nu intre în piele.
Dacă nu merge să le mixați și nu se albește crema, mai lăsați-o 10 minute la frigider și încercați din nou. Se depozitează în borcănașe obligatoriu la temperatura camerei (la frigider crema se va întări și va fi mai greu de aplicat). Mie mi-a intrat foarte bine în piele și nu mi-a pătat pijamale sau alte haine! 😀
Textura este moale, ușor de aplicat. Așa arată când o pui pe piele:
Și așa arată după ce o masezi câteva secunde:
Eu am avut foarte mari emotii cu crema asta, pentru că ar fi fost moartea pasiunii pentru mine dacă mi-ar fi rămas uleioasă pe piele. Tot ce pot să mai zic acum e că cine mi-a dat ideea să adaug și amidon a fost un mare om! 😀 Legat de miros, nici nu mai zic nimic, încercați doar să n-o mâncați!
Scrub de corp cu ulei de cocos și scorțișoară
Ingrediente principale: zahărul brun, uleiul de cocos
Ingrediente secundare (pentru aromă): restul
Preț aproximativ pentru toate ingredientele: 20-25 RON
Timp de lucru: 3 minute
Se amestcă într-un bol 200g zahăr brun cu 2 lingurițe rase de ulei de cocos. Se adaugă scorțișoară, ghimbir și nucșoară (pisată cu lama unui cuțit) după preferință. Se amestecă cu o lingură până când se obține o compozișie omogenă și se transferă într-un borcănaș. Voila! 😀 Varianta finală arată cam așa:
Se poate folosi la fiecare baie, pe tot corpul (inclusiv pe față). Vă las pe voi să vedeți cum vă lasă pielea, nu vreau să mă acuzați că exagerez. 😀 Scrubul ăsta este masterpiece-ul meu, deja l-am și repetat de câteva ori. Plănuiesc să-l dau și cadou unor prietene.
Am mai făcut și un gel de aloe vera, despre care vă povesteam aici.
10 Comments
Amy
November 29, 2018 at 10:15 AMIdei pentru un scrub pentru fata nu ai? 😀 Mi-ar trebui, cel de la Yves Rocher mi s-a terminat si chiar ma gandeam ca nu stiu daca sa-l recumpar, desi imi place mult, sau sa incerc si altceva.
Ioana
November 29, 2018 at 10:33 AMEu l-am folosit pe cel de mai sus si pe fata, doar ca trebuie sa ai grija si sa nu apesi tare, ca poate zgaria. Daca nu-l vrei pt fata, poti incerca malai + vreun ulei sau zat de cafea + vreun ulei. 🙂
amy
November 29, 2018 at 10:36 AMMi-am facut si eu din zat de cafea + miere de albine pentru corp, dar nu l-am folosit si pentru fata, mi s-a parut prea abraziv.
Ioana
November 29, 2018 at 10:55 AMInteleg. Eu le folosesc pe toate si pe fata, doar ca nu apas deloc, mai mult mangai :))
Diana
August 14, 2019 at 12:04 PMincearca bicarbonatul, este mult mai putin abraziv. eu il amestec cu gelul de curatare pe care il folosesc zilnic. cand adaug bicarbonat (o data/de doua ori pe saptamana) masez mai bland decat in mod normal. practic nu schimb nimic din rutina zilnica, in afara de a adauga bircarbonatul. restul raman: spalare, clatire, hidratarea de dupa. bafta!
Andreea Chiuaru
November 29, 2018 at 11:00 AMNu mi-am făcut niciodată, dar acum că am văzut la tine, parcă m-ar tenta să încerc.
Ioana
November 29, 2018 at 12:18 PMN-are ce să iasă rău, îți promit! 😀
o femeie
December 3, 2018 at 6:16 PMCe idei mi-ai dat, sa pun si eu un borcane toate “experimentele” mele cosmetice, si sa fac cadou.
Sare de baie imi fac si eu, de ani de zile, dar combin in cada direct pe loc: 2 linguri sare de muraturi, 2 de sare amara (sulfat de magneziu = epson),2 de bicarbonat, 2 de argila alba, 4-5 picuri de ulei esential de lavanda (cica e relaxant). De fiecare data imi iese alt procent din fiecare, pt ca da, evident, nu mai am lingura in baie de vreun an :)))
Mai am si deodorant facut.
Si ulei de masaj radacina parului (am facut un amestec de uleiuri ce le pun pe piele) – asta e in borcan, ca folosesc f. putin, si pe piele, si pe radacina scalpului, calmeaza dermatita seboreica. Apoi baie (deci nu inainte de baie!! ).
La birou am o crema de bube (ceara de albine cu ulei de masline, reteta invatata de la grec)
Masaj de seara la fatza cu ulei de macese sau jojoba (astea nu le mai amestec, de lene).
Pe corp si pe parul lung si des al copilei pun ulei de migdale dulci. Nici nu mai incerc altceva, sau sa combin “good enough”.
Pt scrub de corp: bicarbonat pe pielea uda.
Pt fatza e f. abraziv si granulele prea mari sieu sunt cu piele mega sensibila deci…adaug putin bicarbonat in ulei, sau folosesc dischete lavabile cu o parte din panza de in care are usor efect rugos.
Aparent, ingredientele sunt f. scumpe. Surpriza e ca tin f. bine si indelung!!! De ex. am uleiul de samburi de macese, din noiembrie, si am nevoie de doar 2 fas-uri pe fiecare obraz, nici nu se vede ca am desfacut sticla!
Recomand bebe Tei, f. f bune preturi au la astea….in noiembrie mi-am facut un stoc 🙂
Edit: moama cate fac! si zau ca e zero efort!!
Dăruiți cadouri de Crăciun care să aducă bucurie, nu doar să vă scape de o datorie socială!
December 6, 2018 at 10:15 AM[…] baie, scrub și loțiune de corp făcute doar din ingrediente naturale, despre care v-am povestit aici. Puse în niște borcănașe drăguțe (găsiți în Jumbo, DM sau orice hypermarket) și cu niște […]
Mici pași în încercarea mea de #zerowaste: înlocuitoare pentru clasicele șervețele de hârtie • Back to Romania
April 3, 2019 at 9:03 PM[…] le folosesc, dacă nu fac neapărat bine, măcar nu fac rău mediului. De-aia sunt fană (și-am și făcut la mine în bucătărie la un moment dat) a cremelor homemade, a unui balsam de rufe (pe care nu știu de ce îl folosesc […]