Prima săptămână de grădiniță (în Spania)

S-au întâmplat foarte multe schimbări în viața noastră de când n-am mai scris nimic pe blog, dar printre cele mai importante ar fi probabil faptul că ne-am mutat în Spania și că fetița noastră a început grădinița, după ce a împlinit 3 ani. Suntem astăzi la finalul primei săptămâni de grădiniță și, pentru că tocmai ce am câștigat o grămadă de timp liber 😀 , mi-am dorit să revin pe blog, pentru că-mi place foarte mult să scriu și mi-era dor șiii, mai ales, nu prea vreau să uit toată experiența acestei ultime săptămâni. 🙂

Un pic de background

Nora nu a mers la creșă, ea a stat acasă cu noi și după ce mi s-a terminat mie concediul de creștere copil (CCC). Am lucrat de acasă, cu ea alături, ceea ce a fost destul de dificil în unele momente, dar relativ do-able în cele mai multe. A fost dificil chiar la început (când încă nu înțelegea ea ce fac și de ce stau în fața unui ecran în loc s-o bag în seamă) și am mai fost dificil înainte cu vreo 3-4 săptămâni să înceapă grădinița, când simțeam din ce în ce mai mult că are nevoie de copii, activități și entertainment. Locul meu de muncă (cel la care am fost în cea mai mare parte a vârstei dintre 2-3 ani a Norei) mi-a permis să pierd destul de mult vremea (acum pot să recunosc, că nu mai lucrez acolo 😀 ), așadar eu am făcut foarte multe activități cu N în această perioadă, n-a fost abandonată în timp ce eu stăteam 8 ore lipită de un laptop.

Al doilea loc de muncă, pe care îl am de puțin timp, este mai solicitant și nu-mi mai permite să plec atât de des de la laptop, dar din fericire jobul acesta a venit în jurul momentului când Nora a început grădinița, așadar toată lumea e mulțumită și primește ce are nevoie. 😀

Procesul alegerii grădiniței Norei a fost dificil pentru mine din 3 motive:

• suntem într-o țară nouă unde nu vorbesc (așa de bine) limba, așadar nu mi-e ușor să comunic și să pun toate întrebările ce le vreau. Pot să-mi pregătesc (traduc) dinainte ce vreau să zic, dar mi-e greu să pun întrebări spontane, cum aș face într-o conversație în română sau engleză
• nu cunoșteam pașii ce trebuie urmați pentru înscrierea la o grădiniță
• ne-am mutat aici după ce s-a încheiat deja perioada oficială de înscrieri, așadar n-am prea avut șanse la grădinițele pe care le-am vrut. Asta a creat niște frustrare extra pentru mine.

Dar asta e o poveste pentru altă dată. 😀 Într-un final Nora a intrat la o grădiniță de care până acum suntem mulțumiți. Astăzi tocmai ce se încheie prima ei săptămână acolo.

Cum a fost prima săptămână de grădiniță

Luni, în prima zi, ne-am dus de la 9.30, urma să o iau la 11.30, iar când am mers după ea la 11.30 a zis că vrea să mai stea. Am lăsat-o până la 1. Deși a fost atât de încântată și de dimineață, dar și la 11.30 când am mers prima dată după ea, la 1 a plâns foarte tare când m-a revăzut. M-a strâns în brațe cum n-a făcut-o niciodată, mi-a zis că a fost greu, că i-a fost dor de mine, a plâns mult și s-a descărcat.

Marți și miercuri au fost două zile relativ la fel, cu plâns dimineața la lăsare (spre deosebire de luni, acum știa ce o așteaptă, știa că va veni dorul de mami, greu primelor zile, etc), așadar despărțirea fost mai grea, dar totuși nu cu urlat sau reacții care să-mi rupă inima. Și revederea a fost cu plâns, în ambele zile, dar nu același plâns sfâșietor ca luni. Un plâns de descărcare și parcă tot mai light.

Joi a fost zi liberă națională la noi, așadar nu ne-am dus la grădiniță, dar la un moment dat în timpul zilei, de nicăieri, zice Nora mea: Mami, vreau la niță. Ok, ok, nu mă așteptam să zică asta, dar nu pot decât să mă bucur de acest little win. 😀

Vineri de dimineață n-a mai plâns, a fost chiar destul de bine dispusă. A intrat frumos în clasă, i-am zic să ne revedem mai târziu, că revin la 1, pupici, îmbrățișări și aia a fost.

Ce cred c-a ajutat-o să-i fie un pic mai ușor în prima săptămână

(și nu numai, cred că lucrurile astea o vor ajuta și mai încolo):

• am vorbit de la 2 ani despre grădiniță. Nu încontinuu, nu obsesiv, dar cam de atunci am început să citim cărți pe acest subiect, să-i spun că va merge și ea acolo, să-i povestesc despre tot ce va face acolo, despre toți prietenii pe care și va face, despre cânte lucruri va învăța noi atunci când mami nu va mai ști deja ce să o învețe acasă. A fost și ea cam tot timpul destul de încântată de idee.
• am cumpărat mai multe cărți pe acest subiect, care ne-au plăcut toate și pe care le recomand. Mai sunt multe altele, eu le listez doar pe astea că doar pe astea le-am avut, dar în principiu cred că oricare ajută. Toate îi învață pe copii despre ce vor face acolo, la ce să se aștepte, iar această predictibilitate cred că e cheia.
  • Eric merge la grădiniță de Ioana Chicet Macoveicicuc
  • Lama lama dor de mama de Anna Dewdney
  • Cum face micul crocodil de Eva Montanari
  • Iubirea de Corrinne Averris
  • Vine tata cu pașii lui de uriaș de Nadine Brun-Cosme
• ne-am plimbat pe lângă grădinițe și școli (nu intenționat, dar când treceam pe lângă una profitam) și am încercat să o fac curioasă: oare ce fac copiii aici? uite ce tobogan mare au! oare sunt cu doamna lor afară în curte copiii? oare copiii ăștia se joacă la fel ca X și Y din cartea noastră cu Lama la grădiniță?
• totuși, când a început grădinița ei, deci când am avut un loc concret, am încercat să țin imaginea acestui loc cât mai realistă, nu i-am mai zis doar lucruri pozitive. I-am spus că le grădiniță poate să ne și placă mult, dar se poate și să fim triști pentru că ne e dor de mami. Că e normal să ne fie dor și că e normal să fie greu dorul. Că e și frumos, dar poate să fie și greu din cauză că nu cunoaștem locul, doamnele, copiii, rutina. Că e și cu despărțiri, și cu regăsiri. Că uneori e cu iubire, alteori cu plâns. Că e și frumos și greu. N-am vrut să-i creez așteptări nerealiste, că până la urmă faptul că grădinița e un loc minunat întotdeauna e o minciună.
• I-am validat toate sentimentele: este greu, te înțeleg/e normal să plângi dacă simți dor / e normal să-ți fie dor de mami, / e normal să fii tristă într-un loc pe care nu-l cunoști încă / orice simți e normal . Asta nu e ceva ce fac doar acum, ci dintotdeauna.
• nu i-am spus nimic niciodată din registrul: nu mai plânge / uite ce frumos e la grădiniță (o fi, dar ei nu văd asta acum) / mai mergem mâine la grădi? Am încercat să fac orice să-i validez sentimentele, nu să i le anulez.
• am încercat să mă abțin – deși nu am reușit de fiecare dată – să o întreb cum a fost azi la grădi?. Am primit 2 argumente mari și late pentru care ar fi bine să nu întrebăm asta și acum încerc să mă controlez și să mă abțin:
  • primul, atunci când îi luam de la grădi, copiii vor să se conecteze cu noi. Nu vor să discute TOT despre grădiniță, TOT despre locul care i-a stresat și i-a despărțit de mami. Cel mai bine e să ne apucăm noi să le povestim ce-am făcut în ziua aceea, fără nicio presiune să ne povestească ce-au făcut ei. Îi lăsăm pe ei să deschidă subiectul când și dacă vor (cel mai adesea acasă, prin joc de rol).
  • al doilea, realitatea primelor zile e foarte distorsionată. Ei nu înțeleg încă mare lucru din ce se întâmplă acolo, așadar să le punem întrebarea cum a fost azi la grădi? îi încurajează să tragă niște concluzii pripite, fără să aibă toate informațiile (adică fără să cunoască și să fie obișnuiți complet cu grădinița, lucru care se întâmplă în vreo 3-6 luni), doar ca să ne dea un răspuns și să ne mulțumească. Un om care trage concluzii după ce are toate informațiile este un om înțelept. Plus că nu e corect să le cerem să pună etichete care apoi să devină profeții auto-induse. Îmi place ideea de a le cere să ne spună cum li se pare la grădiniță abia după mai mult timp, când o cunosc bine. Dacă vreți să auziți un specialist argumentând mai bine acest subiect, ascultați primele 15 minute din acest podcast al Oanei Moraru.
• am lăsat-o după grădiniță să proceseze tot ce i se întâmplă așa cum a vrut ea. N-am forțat-o să citim despre grădiniță, să ne jucăm (atunci când n-a vrut), n-am pus-o să facă nimic. Dacă a vrut să stea la mine în brațe, am ținut-o doar la mine în brațe. Dacă a vrut să ne jucăm de-a grădinița, ne-am jucat (a chiar vrut asta, ea fiind părintele, eu educatoarea și păpușa ei copilul. Când ”lăsa” copilul la grădiniță îl lua în brațe înainte și zicea te înțeleg, știu că e greu 🥹).
• last but but not least, faptul că a început grădinița la 3 ani. Cred că un copil de 3 ani are o capacitate mult mai mare de a înțelege ce se întâmplă și de a discuta despre cum se simte, lucruri care fac experiență plecatului mamei și a grădiniței mai ușoare.

Ce m-a ajutat pe mine să-mi fie mai ușor în prima săptămână de grădiniță

(dar nu numai) 🙂

Mi-a zis o prietenă odată: Sunt sigură că pe Nora ai pregătit-o foarte bine, dar pe tine cum te-ai pregătit?

Ei bine, și pregătirea mea a fost super necesară, pentru că am adunat și eu în viața asta destul de multe bagaje emoționale și experiențe urate din grădiniță despre care am avut impresia că vor apărea by default și în viața fetiței mele. Dar pentru că sunt o femeie inteligentă, am căutat variante să nu pasez mai departe propriile mele anxietăți dezvoltate sau moștenite:

• m-am apucat de terapie – nu acum odată cu începutul grădiniței, ci acum aproximativ 1 an, dar terapia mă ajută foarte mult să-mi înțeleg fricile și să văd de unde vin. Am descoperit că multe frici ale mele sunt preluate de la mama mea și că de fapt… eu nu prea cred în ele, chiar dacă pare un pic greu de înțeles cum e posibil așa ceva. E important pentru mine că am învățat tehnici ca să nu le predau la rândul meu copilul meu.
• m-am băgat într-un grup de suport pentru mame ale căror copii au început grădinița în aceeași perioadă cu fetița mea, grup coordonat de Sabina Voinea, educator Montessori și consilier parental. M-a ajutat foarte mult să am niște mame care trec prin aceleași sentimente ca și mine și care să mă înțeleagă, dar și un facilitator care să răspundă punctual la întrebări și să ne ajute cu sfaturi și idei în fiecare zi din această primă săptămână care a trecut. Grupul acesta va fi deschis pt noi oricât avem nevoie, dar probabil primele săptămâni sunt cele critice.

***

Mamă, cât timp liber am avut de-am putut scrie așa articol lung? 😀 O să mai scriu, subiectul grădiniței în mintea mea e foarte vast. Sper să vă ajute aceste informații, iar dacă sunteți și voi în plină adaptare la grădiniță vă urez mult succes si putere. Și reminder că e normal să fie greu. 🙂