Mă pregăteam să dau cărții Copiii erei digitale, din colecția “Educație cu blândețe” 2 stele pe Goodreads (la jumătatea cărții fiind, nu că aveam de gând să renunț la ea, nu mi-a displăcut CHIAR atât de tare, doar că uneori îmi scriu niște scurte reviews intermediare în aplicație, mai ales dacă m-a enervat cartea, ca să nu uit de acești nervi când scriu reviewul final 😀 ), când am citit o idee interesantă și m-am gândit că merită o dezbatere pe blog.
Despre carte
Totuși, ca să aibă sens reviewul, iau cartea de la început și o să spun că am citit primele 80 de pagini având impresia că parcurg o broșură mai lungă ce prezintă multe facts și studii despre cât de rău ne pot face jocurile video în exces, TV-ul în exces, internetul în exces, despre cum copiii care au un TV în cameră au un risc de nu-știu-cât mai mult de a dezvolta probleme la școală (că petrec prea mult timp cu ochii în TV, nu învață, devin violenți, nu socializează, nu se joacă, nu citesc, iau contact cu excesiv de multe reclame la alimente nesănătoase, medicamente, pariuri sportive may I add 🙂 etc.).
Sunt de acord cu toate aceste idei, sunt de acord cu toate studiile, și eu sunt împotriva televizoarelor, și eu văd pe mine efectele neplăcute ale excesului de internet & telefon 😀 , doar că nu am fost prea mulțumită că am dat banii și pierdut câteva ore cu o carte care… nu-mi spune nimic nou.
(O paranteză, ca să înțelegeți un pic mai bine cum privesc eu lucrurile: studiez acest subiect de mult timp și am niște reguli clare în ceea ce privește accesul la tehnologie al copilului meu. Noi încercăm să nu deschidem TV-ul cât timp copilul este treaz, nu știe ce sunt desenele animate, nu mănâncă cu telefonul deschis pe youtube, încercăm să-i dăm cât de puțină stimulare media este posibil. Fetița are 1 an, are alte nevoi acum. Regulile familiei noastre în ceea ce privește urmăritul TV-ului sau al telefoanelor nu se vor schimba substanțial pe măsură ce ea va crește. Nu desenele animate sau “abilitatea” de a pune desene pe youtube conduc la alfabetizarea digitală a copiilor).
Revenind la carte, am avut impresia că s-a pus, cum spuneam, prea mult accent pe dezavantajele excesului de tehnologie, care mi se par evidente, și prea puțin pe ce am avut eu așteptarea să primesc și anume informații despre cum să ne ajutăm copiii nativi digitali să beneficieze de avantajele tehnologiei în timp ce-i protejăm de dezavantajele ei.
În general, tehnologie nu înseamnă doar TV sau doar internet și mă deranjează conotația exclusiv negativă asociată acestui cuvânt în cartea Copiii erei digitale. Cred că ultima propoziție sumarizează problema mea principală cu această carte: cred că e important să facem diferența între tehnologie și media folosite pentru amuzament versus pentru lucruri utile. Eu asociez TV-ul cu amuzamentul și tehnologia cu lucrurile utile.
Din fericire, it got better la un moment dat. 🙂
Un punct de vedere foarte valid din Copiii erei digitale mi s-a părut următorul: la fel ca lumea reală, lumea digitală nu e decât un alt mediu în care copiii pot face aceleași lucruri pe care le-au făcut dintotdeauna, bune sau rele. Iar părinții au aceleași îndatoriri, indiferent de mediu: să stabilească reguli, să-i învețe să fie amabili, să știe pe unde umblă copilul, ce face, cu cine. Nu ne-am lăsa copilul în lumea reală sa plece undeva fără sa știm ce planuri are, așadar de ce am face-o in lumea virtuală?
În lipsa unor reguli clare, lumea virtuală poate fi un loc periculos.
Nu exista niciun motiv pentru care nu ne-am lua aceleași măsuri pentru siguranța copiilor cum ne-am lua în lumea reală: să știm ce site-uri accesează copilul, sa aibă o limita de timp, să știi cu cine vorbește, să știi dacă cei cu care vorbește sunt persoane cunoscute sau nu, sa știi și sa-l educi despre ce informații e Ok sa dea online și care sunt informații personale, etc. Sa controlezi ce și cât urmărește la TV, dacă decizi să aibă acces la TV.
Probabil că sunt mai multe subiecte de discuție aici: subiectul TV-ului, subiectul internetului, subiectul tehnologiei în general.
În ceea ce privește TV-ul, nu există studii sau demonstrații cum că acesta ar avea vreun beneficiu pentru privitor, mai ales pentru copiii aflați în perioada în care joaca liberă și comunicarea cu persoane reale sunt esențiale pentru dezvoltarea fizică și psihică. Îl folosim, oameni suntem, dar să ne fie clar că suprastimularea pe care o aduce în creierul în formare al unui copil e un dezavantaj pe care ni-l asumăm.
Despre internet, cel mai important lucru mi se pare sa înțelegem că educația cibernetică nu se învața în școli, așadar este de datoria părinților să se ocupe de acest aspect. Cred că nivelul de înțelegere al regulilor de siguranță online al unui copil va fi proporțional cu nivelul de înțelegere pe care îl are părintele, ceea ce e un lucru bun și rău în același timp. Mai cred că un dialog deschis și continuu, adaptat în permamență vârstei copilui, este soluția pentru a ne asigura că transmitem copiilor clar așteptările noastre în ceea ce privește utilizarea internetului, riscurile excesului și felurile în care alte persoane necunoscute ne pot minți și face rău online.
Nu cred că trebuie să cădem în extrema cealaltă și să atribuim internetului o conotație profund negativă în mintea copiilor, pentru că până la urmă, folosit cu moderație și cu reguli, internetul este cea mai vastă și totodată una dintre cele mai bune surse de informații care există pe planetă în acest moment. Iar de plecat nu pleacă nicăieri, deci trebuie să învățăm să trăim cu el, dar cu cap. 😀
Ca o concluzie
Pentru mine Copiii erei digitale nu a fost o carte revelatoare, nu mi-a oferit răspunsurile pe care le așteptam, dar cu toate astea este o carte cu informații corecte pentru oamenii care doresc să afle lucruri de bază în ceea ce privește efectele excesului de internet și TV asupra creierelor în formare ale copiilor.
No Comments