Pe scurt:
Ține-ți copiii aproape (Hold on to your kids) de Gordon Neufeld si Gabor Mate este o carte care tratează în detaliu aspectul atașamentului copiilor în relația cu părinții și cu prietenii lor. Ipoteza pe care își doresc autorii să o demonstreze este că atașamentul primar al unui copil trebuie să fie îndreptat spre părinți și nu spre grupul de prieteni. Reamintesc că citesc această carte din perspectiva unui părinte de bebeluș de 1 an și puțin.
Pentru mine această carte a fost un rollercoaster, a avut părți care mi-au plăcut, părți care nu, drept pentru care are nota 3 pe Goodreads de la mine, chiar dacă în esență sunt de acord cu ideile descrise.
Cartea se împarte în 2 secțiuni mari: prima care descrie ce înseamnă atașamentul și problemele care pot apărea dacă un copil este mai mult atașat de prieteni decăt de părinți, iar cea de-a doua parte vine cu soluții despre ce pot face părinții astfel încât să sudeze relațiile cu copiii lor. Prima parte a avut pentru mine multe redflags, dar partea a doua mi s-a parut foarte bună.
Pe lung:
Sunt de acord că un adult este în cele mai multe cazuri mai capabil de a fi responsabil de viața emoțională a unui copil decât alt copil. Sunt de acord că este în avantajul copiilor să aibă o relație apropiată cu părinții, adulții care au și interesul și motivația și dorința ca acestor copii să le fie bine. La fel ca autorii acestei cărți, și eu cred că dacă atașamentul primar al unui copil este îndreptat spre prietenii și nu spre părinții, se crează un spațiu în care pot apărea mai multe probleme: interes scăzut pentru școală, sexualizare precoce, lacune în sănătatea emoțională, stimă de sine scăzută, însă nu sunt convinsă de relația de cauzalitate exclusivă între aceste lucruri.
Ce încerc să spun este că în mare sunt de acord cu ipotezele pe care cei doi autori le lansează în această carte, dar nu cu explicațiile lor, care exprimă într-un mod foarte subiectiv toate părțile negative alte prieteniilor (de exemplu, cu cât ai mai mulți prieteni, cu atât tinzi să petreci mai mult timp pe telefon), cu toate prostiile pe care le fac ei în funcție de vărsta pe care o au, și ignoră într-un mod foarte convenabil pentru a-și demonstra părerile avantajele relațiilor de prietenie cu alți copii de vărste apropiate. Practic, autorii nu cred că prieteniile între copii au vreun avantaj și chiar discută despre semantica acestui cuvânt și despre cum prieteniile nu sunt de fapt prietenii. Meh!
Cu ce nu am fost de acord în Ține-ți copiii aproape a fost această conotație PROFUND negativă asociată anturajului și prietenilor copiilor. Ca și cum toate lucrurile rele care se pot întâmpla în viața asta copilului tău se vor întâmpla exclusiv din cauza prietenilor și a relației de atașament pe care copilul o va avea cu ei. Ca și cum toți părinții sunt niște modele ideale pentru copiii lor și tot ce se întâmplă rău se întâmplă doar din cauza relațiilor de prietenie.
Se ignoră faptul că unii părinți sunt abuzatori și poate asta-i face pe copiii lor să caute atașament în alte părți.
Se ignora faptul că unii părinți își ceartă, umilesc copiii, nu le iau partea, nu petrec timp cu ei, ceea ce-i îndepărtează pe copii de ei.
Se ignoră foarte convenabil toate realitățile părinților care, conștient sau nu, nu prioritizează sănătatea emoțională a copiilor, lucru care îi încurajează pe aceștia să-și caute atașamentul și validarea în intimitatea altor persoane, de cele mai multe ori copii la fel de imaturi emoțional.
M-a deranjat și romantizarea perioadei interbelice când, spune autorul, copiii erau mult mai ascultători de părinți decăt kids these days. Ca și cum asta e o dovadă a parentingului exemplar din secolul trecut, și nu a bătăilor și a fricii și a altor traume de acest gen.
Citind prima parte a cărții Ține-ți copiii aproape, am avut constant ideea că autorii nu mai știu cum să facă să demonstreze că prietenii sunt toți răi și părinții sunt toți buni. Iar eu nu sunt de acord cu acest lucru, așa că am scăpat multe wtf-uri citind. 😀
Cea de-a doua parte a cărții vine cu idei de cum să reînnoiești relațiile cu copiii tăi sau cum să le păstrezi puternice, în caz că ele sunt deja așa. Sunt descrise idei precum ritualuri de luat masa împreună, de mers în vacanțe, de demonstrat copilului că îți pasă foarte mult de el și sentimentele lui. Multe lucruri interesante din psihologia copilului am găsit aici.
În concluzie, aș putea să spun că am fost foarte dezamăgită de prima parte a acestei cărți, probabil am avut niște așteptări prea mari având în vedere numele de pe copertă, sau, cine știe, poate nu sunt în categoria de părinte targetată. A doua parte a cărții mi-a plăcut, am subliniat multe idei bune și aș reciti-o cu siguranță. Voi? Ați citit-o? Sunteți de acord cu felul în care am văzut eu lucrurile? Am citit foarte multe păreri exclusiv pozitive pe Instagram și mă intrigă acest lucru. Chiar să fi fost eu singura care a înțeles așa prost lucrurile? 😀
2 Comments
Daniela Ilioasa
March 21, 2024 at 12:19 PMFoarte interesantă și pertinentă scurta analiză. Da, cred că s-a dorit conștientizarea problemelor care apar în acceptarea ”by default” a nevoii de grup, gașcă la copii și adolescenți, acceptare văzută clar ca semn de sănătate relațională și emoțională până nu demult în toate tratatele de psihologie a dezvoltării. Numai că lumea, societatea s-a schimbat, au apărut tentații și instrumente, aplicații, ritualuri de grup care scapă tot mai mult controlului parental, și nu numai, pe un vid informațional, legislativ, educațional, whatever…. Toate la un loc fac din mediul exterior familiei, uneori, un mediu foarte puțin sănătos.
Cartea se vrea, așa cred eu, un semnal de alarmă în primă fază și ca orice semnal de alarmă, poate fi brutal, nenuanțat.
Ioana
July 12, 2024 at 12:33 PMSunt de acord. Va mulțumesc pentru un comentariu așa frumos sintetizat 🙂