Despre postatul pozelor și filmulețelor cu propriii copii pe rețelele de socializare

Scriu my 2 cents despre subiectul postatului de copii pe rețelele de socializare doar pentru ca mi se pare un subiect important. Dar și foarte greu de discutat, așa ca încerc să îmi aleg cu grijă cuvintele ca să nu transmit ceea ce nu vreau. Energia din care vine mesajul ăsta din partea mea e una pașnică, nu critică. 🙂 Totul a pornit de la un articol postat de PressOne: “Mami, filmează-mă: Fenomentul “sharenting”, pârinți influenceri care își postează copiii pe internet“.

Știu ca mă urmăresc și câțiva oameni care își postează ocazional copiii pe internet. Vă rog pe voi mai ales să nu interpretați ce urmează să scriu ca un atac sau un fel de “uite ce bine fac eu și uite ce rău faci tu”. Eu nu judec pe nimeni, doar zic cum fac eu. Nu zic ca doar eu fac bine, așadar nu vreau să conving pe nimeni să procedeze ca mine. Doar expun un punct de vedere care poate să vă aducă o perspectivă nouă… sau nu. 

Toți suntem oameni maturi și toți luăm decizii în funcție de experiența sau valorile noastre. Nu va lăsați zguduite credințele personale de mesajele cuiva de pe internet, dacă for whatever reason nu sunteți de acord cu ele. 

În general, nu sunt de acord cu publicarea filmulețelor și pozelor cu copii pe social media, unde se văd fețele copiilor și MAI ALES care îi arată pe aceștia excesiv de des sau în ipostaze în care nu m-aș posta pe mine sau pe prietenii mei adulți (adică copii care au un tantrum, care zic chestii amuzanto-penibile pentru amuzamentul părinților, etc). Nu văd motive pentru care niște străini ar avea nevoie să-ți vadă copilul foarte des sau în momentele vulnerabile. 

Eu nu postez poze/filmulețe cu fața fetiței mele pe internet din următoarele motive:

• Nu consider ca imaginea ei este ceva relevant pentru conținutul pe care îl creez eu pe internet. Pot transmite ce vreau să transmit și păstrându-i anonimatul. 
• Nu vreau să mă folosesc de imaginea ei pentru validarea mea personală pe internet (adica laude, likes, etc, atât pe conturile personale, cat și pe acesta public)
• Nu consider ca doar pentru ca e a mea, fata, am dreptul by default sa fac ce vreau cu imaginea ei fără ca ea sa aibă un cuvant de spus. Este și ea o persoană și are drepturile ei.
• Mi se pare foarte ușor de alunecat pe panta dependentei. Știu ca niște poze cu un copil extrem de drăguț, cum sunt toți, aduc foarte multă vizibilitate, likes, urmăritori, și asta înseamnă tentatia a tot mai multe poze postate, mai multe filmulețe, și asta mă duce la punctul următor…
• Mi se pare ca oricum stau f mult pe telefon. Nu vreau sa stau și mai mult. Nu vreau ca fetița mea sa crească văzându-mă cu un telefon pe față, umblând după ea să o filmez tot timpul.
• Vreau când este mare să poată decidă ea ce dorește să facă în legătură cu afișarea ei pe internet. Nu vreau să-mi asum eu acum această responsabilitate 
• Vreau să primească de la noi (părinții ei) acest cadou minunat al vieții private și al anonimatului și să decidă ea singură când va avea discernământ ce va vrea să facă cu el. Orice va decide, va avea susținerea noastră completă. 
• Nu am de unde să știu la ce poate duce postarea ei pe internet, așa ca prefer să nu îmi asum riscuri. Mă refer aici la subiectul sănătății mintale, care este dezbătut în articolul PressOne. 
• Ma refer și la subiectul deepfake (manipularea unei poze, video sau voci în scopuri malițioase). Știu ca fetița mea va ajunge mare și nu vreau ca anumite postări de-ale mele din trecut să-i facă rău sau să facă pe cineva sa râdă de ea în orice fel la care eu nu mă pot gândi acum. 
• Siiiii, mai ales, am o fetiță foarte frumoasă, de care vreau să mă bucur doar eu și apropiații noștri. 😂

Pentru mine argumentul (din articolul PressOne) ca expunerea timpurie a copiilor pe internet este benefică lor este fals. Creierul în dezvoltare al copiilor nu are nevoie de ecrane și expunere online și asta nu trebuie să o demonstreze eu, neica nimeni, o demonstrează toți specialiștii, studiile, cărțile, OMS. Nu este nimeni care să afirme ca ecranele fac bine copiilor, ca ei vor trăi într-o lume tehnologizată și au nevoie să se obișnuiască cu tehnologia de mici. Dar dacă ai nevoie de această scuză, atunci o să ți-o găsești. 

Eu ador tehnologia și cred ca ea e viitorul și prezentul. Dar cred ca există un moment pt introdus tehnologia în viața copiilor. Momentul ăla ar fi după ce petrecem niște ani punând baze solide ale stimei de sine, ale jocului liber, ale timpului de calitate părinte-copil. (Recomand “Tine-ti copiii aproape” de Gordon Neufeld pentru o discuție mai profi despre subiect). Si also tehnologia nu înseamnă social media, ca sa nu uităm de unde am plecat. 

Adică sper ca suntem de acord ca punerea copiilor pe internet nu are nicio treabă cu expunerea lor la tehnologie, ci are mai mult treaba cu validarea personală a părinților. “Uitați ce am eu”! 

Deși eu aleg să nu fac asta, totuși nu cred ca a-ți posta copilul din când în când pe internet este neapărat ceva grav. Cred ca cheia este moderația, discernământul, dorința de content de calitate și la urmă, dar cel mai important, păstrarea nevoilor copilului pe primul loc, nu ale părinților (când vorbim de imaginea lui). Sau ale mătușilor care neapărat vor să vadă poze pe fb. 🤪

Prietenii mei apropiați din viața personală și content creatorii mei preferați de pe Instagram toți își postează copiii, dar mi se pare ca respectă regulile de mai sus, așadar eu nu simt la nimeni ca it’s too much sau ca îi exploatează in vreun fel pt popularitate & câștiguri financiare. Cei din articolul de la PressOne, well…. Mai mult decât să nu urmăresc genul acesta de conținut, nu am ce să fac. 

Eu cred ca orice om e mișto în felul lui și dacă a decis să își facă un cont pe o rețea de socializare & să fie un pic vulnerabil (adică să fie ok să scrie pt un public mai mare ce gândește), poate face conținut interesant doar cu lucruri din mintea, experiența și creativitatea lui, fără ca popularitatea lui online să depindă de afișarea copilului. E foarte  și cu spatele. Dar viața privată poate să aibă valoare diferită pentru oameni și asta e perfect ok. 🙂