Cred că unul dintre cele mai grele lucruri pe care le trăiesc dpdv maternitate este faptul că fetița mea are rău de mașină. I-a displăcut dintotdeauna circulatul cu mașina, când era mică plângea în scoică și nu se liniștea deloc până nu opream și o luam în brațe, iar după 1 an au început vărsăturile.
Nu că suntem noi așa mari fani mașină, că oricum o folosim rar, dar devine frustrant când nu mai poți ajunge nici la pediatru fără să vomite sau când vrei să mai ajungi o dată la câteva luni la bunici sau într-o excursie și n-ai cum.
Știu că teoretic se numește rău de mișcare, dar mă focusez pe răul de mașină pentru că aici am ”experiență”. Nora nu a avut probleme în alte mijloace de transport, gen tren, bus, avion.
De obicei vomită după prima jumătate de oră de drum, iar odată ce ”se activează”, nu prea se mai oprește. Sau nu mi-e clar în ce condiții. Am pățit să vomite și după ce adormise, dar nu de fiecare dată. De cele mai multe ori în timpul somnului e safe. După ce terminăm călătoria, nu mai are nimic (doar eu un pic de stres, să mă asigur că bea mai multe lichide în ziua aia și să nu uit să o spăl pe dinți, căci acidul gastric din stomac dăunează foarte tare smalțului).
Scaunul de mașină
Fetița mea circulă într-un scaun BeSafe Stretch cu spatele la sensul de mers. Nu că mi-aș dori în mod deosebit, dar și dacă aș vrea, scaunul nu merge întors cu fața. Nu știu dacă statul într-un scaun cu fața ar ajuta-o, dar acest lucru oricum este puternic descurajat pentru copii până la măcar 4 ani.
Am citit pe grupuri de FB că unii copii nu mai vomită după ce sunt întorși cu fața. Nu prea vreau să schimb scaunul, care oricum a fost destul de scump, dar dacă aș accepta să fac acest compromis probabil aș alege un scaun care se poate roti în mers și aș întoarce-o cu fața în momentul în care se trezește. Cele mai multe drumuri le facem cu ea dormind (aici aș ține-o cu spatele). Nu sunt împăcată cu ideea asta, nu m-am decis încă.
Somn
Ce a funcționat pentru noi până acum a fost să pornim la drum cu ea adormită. Asta era ușor când stătea în scoică, dar de când trebuie pusă în scaun se trezeste de fiecare dată când îi leg centurile. Uneori îi ia cam 30-40 de minute să adoarmă la loc. Ultimele noastre plecări au fost la ore foarte devreme sau foarte târzii. De cele mai multe ori doarme în mașină, dar dacă se trezește plânge și îi ia ceva până să readoarmă. În fereastra asta cât e trează sunt șanse foarte mari să apară vărsăturile, așa că stau cu morcovul în fund de fiecare dată.
Ce produse anti rău de mașină am încercat
Am încercat siropurile Emetix și Nausolvit și plasturii Narcis și ProKido. Pentru noi toate au fost degeaba.
Ce produse aș vrea să mai încerc
Nu am încercat benzile de presopunctură de pus la mâini. Nu vreau să le resping fără să le testez, dar nu am avut mari speranțe cu ele, așadar am amânat să le cumpăr.
Am găsit în Spania un produs care se numește Biodramine (am luat varianta infantil, pentru copii peste 2 ani). Sunt niște tablete cu dimenhidranat ca substanța activă principală. Nu le-am testat încă. După ce îl voi da fetiței voi reveni cu un update.
Am mai auzit că ar fi un produs popular în Germania – Vomex. Este un sirop tot pe bază de dimenhidrinat (ca Biodramine).
Mai există o variantă de ochelari care au în ramă un lichid ce se mișcă într-un anume fel astfel încât tu să nu mai vezi mișcarea afară pe geam – sau așa ceva. Nu i-am încercat, fetița noastră e prea mică să-i poată ține pe ochi. Vreau să zic că nu-i ține nici pe cei de soare. Poate mai încolo, dacă va mai fi nevoie.
Alte soluții anti rău de mașină?
Cam asta e povestea noastră. Sunt în permanentă căutare de alte soluții de încercat împotriva vomitatului în mașină. Dacă aveți, le aștept cu interes. Sunt curioasă ce a funcționat la alții. 🙂
No Comments