Acum aproape 2 luni am revenit la muncă după cei 2 ani ai concediului de maternitate + creștere copil și, oh boy, ce carusel trăiesc. 🙂 Fetița noastră nu va merge la creșă, plănuim să o dăm direct la grădiniță după 3 ani, așadar anul asta vom lucra de acasă cu ea pe lângă noi.
Șiii… vă puteți imagina ce distracție este asta. 🙂
Context
Ca să ne înțelegeți mai bine, noi suntem doi părinți care lucrează de acasă (cu mici excepții ocazionale). Ăsta e un lucru pe care îl apreciem foarte mult, pentru că ne face bine ca familie (și ne-a făcut și când eram doar un cuplu) să petrecem mai mult timp împreună, să ne luăm mesele împreună, să ne rezolvăm anumite probleme în timpul zilei atunci când am avut nevoie, să călătorim, etc. Pentru mine ar fi fost un coșmar să lucrez un job full time cu prezență fizică la birou și să petrec timp cu fetița mea doar 2-3 ore pe zi. Am văzut asta la colegi de-ai mei în trecut (înainte să am copil) și mi-am promis că voi face tot ce ține de mine să nu ajung și eu acolo.
Din fericire, acum nu suntem în această situație – dar asta nu este doar noroc, ci și efectul la ani de zile de efort în care m-am zbătut să ajung la locuri de muncă care să-mi ofere flexibilitate (asta necesitând la un moment dat inclusiv schimbarea completă a domeniului de muncă), tocmai pentru că timpul cu partenerul și acum și copilul meu a fost și este una din valorile cele mai importante ale vieții mele, pentru care m-am zbătut și pentru care o să mă zbat cât trăiesc. Îi iubesc, îmi place de ei, deci vreau să stau cu ei mai mult decât cu colegii mei, simple as that. 🙂 Asta pe lângă faptul că sunt pasionată de subiectul educației și vreau să mă implic în educația fetiței mele cât mai activ. Deci nu mă atrage așa de mult ideea de a o plasa la o creșă ca să o supravegheze cineva cât timp eu muncesc. Mă rog, motivele mele sunt multe, o să le dezbatem cu altă ocazie.
Revenirea din CIC
Booooon. Asta ne aduce la vara acestui an in care, în ciuda avantajului de a putea lucra de acasă, trăiesc niște momente foarte dificile pentru că unui copil de 2 ani îi este foarte greu să înțeleagă că mami are ocazional nevoie de niște momente de liniște în zi, mai ales în timpul ședințelor. Îi explic zilnic, știe că atunci când mă vede cu căștile pe cap mama este în ședință, face și ea: ”Șșșșșș!”, dar liniștea nu durează mai mult de 10 secunde.
Momentan ședințele sunt cele mai grele momente pentru mine, pentru că fetița nu mă lasă să particip în liniște la ele și stau permanent cu stres că mă va deranja, că-i va deranja și pe colegii mei, că nu mă va lăsa să înțeleg exact ce taskuri primesc, etc.
Idei care funcționează pentru noi
Partea bună e că încerc să mă sincronizez cu soțul meu astfel încât să nu avem ședințe în paralel și să poată sta fiecare puțin cu fetița până are ședințe celălalt. De cele mai multe ori ne iese.
În ceea ce privește partea de muncă efectivă, am descoperit că pentru mine este imposibil să muncesc cât timp fetița este lângă mine, deoarece jobul meu implică folosirea unor tool-uri tehnice pentru care trebuie să gândesc soluții, să scriu cod, să testez, nu fac nimic de genul monkey see, monkey do, așadar am nevoie de liniște și concentrare. Soluția care funcționează cel mai bine pentru mine momentan e să mă trezesc cu 3 ore înainte să se trezească fetița și să apuc să fac acest calup de ore de muncă neîntreruptă. De trimis e-mailuri, discuții pe chat și unele traininguri mă pot ocupa și cu ea trează mișunând pe lângă mine.
În perioada imediată revenirii am avut mai multe ședințe în care colegii îmi explicau unele lucruri de pe proiectele pe care am fost alocată. Am descoperit că mă ajută mult să înregistrez aceste ședințe (cerând permisiunea la începutul ședinței, bineînțeles) și să le reascult ulterior ca să pot lua notițe. Foarte, foarte bine mi-a prins lucrul ăsta, pentru că multitudinea de informații ce se discută într-o ședință este copleșitoare pentru cineva nou (și care este ocazional disturbat și de plânsete în timpul celor mai importante ședințe) și procentul de lucruri ce le rețin la prima ascultare e mic.
Momentan. după 6 săptămâni de lucrat de acasă cu fetița pe lângă noi pot să sumarizez și să spun că:
- este foarte greu (dacă nu ai pe cineva să te ajute constant câteva ore pe zi cu copilul, un bunic, o bonă, așa cum noi nu avem.)
- e nevoie de un loc de muncă flexibil (adică: să permită lucrul de acasă + să nu necesite să stai lipit 8 ore consecutive de laptop)
- îmi place că pot petrece timp cu fetița mea în timpul zilei (o pot culca la prânz, îi pot citi, mâncăm împreună, uneori ieșim o jumătate de oră afară dimineața)
Îmi sunt clare beneficiile de a o ține acasă până la 3 ani, dar asta nu mă împiedică să recunosc sacrificiile pe care trebuie să le fac și stresul meu constant că nu pot livra la muncă ce promit. Am început terapia pentru a învăța să gestionez toate aceste laturi ale mele, de mamă, soție, angajat, într-un mod cât mai sănătos și să învăț să dau putere lucrurilor care contează pentru mine, nu celor de care îmi este frică. Voi reveni cu updates.
Și, cel mai important, vreau să încep această călătorie de acceptare a faptului că sunt într-un moment al vieții mele în care doresc să ”exceed expectations” ca mamă și ca ghid al fetiței mele în procesul ei educațional, nu în viața de angajat. Ce va fi pe viitor, vom vedea. Acum așa stau lucrurile.
Sunt curioasă, dacă ați fost și voi în situația noastră, ce soluții ați găsit care să fi funcționat pentru familiile voastre. 🙂
No Comments