Primul trimestru cu Nora în burtică

Pe 5 ianuarie 2022 am aflat că am rămas însărcinată. Nora avea atunci 4 săptămâni în burtică.

Am fost foarte fericită. Mi-am programat în aceeași zi o vizită la un ginecolog, dar sarcina nu era vizibilă încă, fiind foarte mică. Am revenit la control o săptămână mai târziu, când am aflat că sacul embrionului era parțial desfăcut. Am încercat să nu mă entuziasmez foarte tare de această sarcină, să-mi creez un layer de protecție pentru situația în care *ceva rău* ar fi urmat să se întâmple, dar din fericire corpul meu a reușit, ajutat de un tratament primit de la medic, să absoarbă hematomul de sânge rezultat în urma desfaceri sacului și și să ajute sacul să se prindă la loc. Au fost niște săptămâni cu emoții, temeri, uneori bucurie, dar peste care cu siguranță că abia am așteptat să trec.

Am aflat că eram și purtătoare de streptococ B, pe care a trebuit să-l tratez cu antibiotic – alte emoții de care n-aveam nevoie, că de obicei fugeam și fug de antibiotice, așa că mi-a fost foarte greu să accept că va trebui să iau 7 zile de augmentin mai ales în sarcină, mai ales în trimestrul I. Am vorbit cu 4 medici care mi-au confirmat că este un medicament sigur și că nu mi l-ar fi recomandat nimeni dacă exista riscul să facă vreun rău bebelușui. L-am luat, am trecut și peste acest hop, dar mi-am dat seama ulterior că fricile mele veneau și din faptul că medicul care-mi urmărește sarcina nu mi-a explicat (cum a făcut-o altul) clar ce înseamnă acest streptococ, care sunt riscurile lui, ce rezolvă tratamentul, că este ceva foarte des întâlnit, etc. Consiliere emoțională cred că vreau să zic.

M-ar fi ajutat foarte mult dacă aș fi știu la acel moment de grupul La Primul Bebe, București de pe Facebook, în care am intrat ulterior prin trimestrul 2 de sarcină și în care am citit zeci de experiențe ale mămicilor despre streptococ și antiobioticele anti streptococ, toate fără repercursiuni negative asupra nimănui. Dacă aș fi știut în acel trimestru că atât hematomul, cât și streptocolul sunt niste lucruri ultra-des întâlnite cred că mi-ar fi fost infinit mai ușor dpdv psihic în primul trimestru. Probabil că nu m-aș mai fi gândit atât de des la CUM, cum!! de au oamenii curaj să facă mai mult de 1 copil în viața asta. 😀

Morfologia de primul trimestru de sarcină

Emoțiile au avut vârful cel mai mare în jurul săptămânii 12, când am făcut morfologia de trimestru 1. Mi s-a părut un moment crucial în care urma să aflăm că bebelușul nostru este bine, că nu suferă de niște sindroame cunoscute, așadar aceste analize (morfologia + dublul test) au fost foarte grele emoțional pentru mine. Din fericire, rezultatele au fost bune peste tot, bebe se dezvolta așa cum trebuia la vârsta de 12 săptămâni, iar rezultatele la dublu test au indicat risc scăzut pentru sindromul Down și alte 2 pe care le verifică. Mi-am luat o mare piatră de pe inimă!

Însă din păcate,medicul care mi-a făcut morfologia (George Marinescu, de la Regina Maria) mi-a scris în raportul medical că aș avea o sinechie uterină și un hematom de 6 cm, lucruri despre care nu știam nimic, pentru că nu fuseseră vizibile deloc la niciunul dintre controalele lunare și bilunare la care am fost în primul trimestru. În paranteză, am fost la medic mai des decât în mod normal în primul trimestru pentru că voiam să monitorizăm hematomul inițial și sacul desfăcut, însă spre sfârșitul acestuia știam deja că hematomul este absorbit.

Nu știam ce înseamnă pentru mine această sinechie uterină și hematom uriaș (iar medicul meu a fost foarte șocat să citească despre ele în raportul morfologiei, neaducându-și aminte să fi văzut așa ceva la mine), motiv pentru care nu m-am putut bucura cum trebuia de rezultatele altfel bune legate de bebeluș de la această morfologie – eram fericită că el e bine, dar nu știam cum îl poate afecta sinechia și hematomul uriaș.

Am refăcut morfologia la un alt cabinet (la Adela Șerban, de la Fetal Care, pe care o recomand cu drag), unde am aflat că nu aveam nici sinechie uterină, niciun fel de hematom și un sac perfect normal și închis. Nu știu nici până în ziua de azi de ce mi-au fost trecute acele mențiuni în prima morfologie, medicul de la Regina Maria n-a fost la acel moment foarte deschis la întrebările mele, plus că majoritatea observațiilor le-am citit abia când am ajuns acasă. Ideea este că a trebuit să-mi cumpăr liniștea cu alți 700 RON, pentru repetarea morfologiei în urma erorilor de la Regina Maria care au menționat niște probleme pe care nu le aveam.  Plus niște emoții care nu pot fi cuantificate în bani. Oricum, închei într-o notă pozitivă, la morfologia de primul trimestru am aflat că în burtica mea se află o fetiță, așa cum bănuiam! 😀

Cum m-am simțit în primul trimestru de sarcină

Psihic, așa și așa. Cu suișuri și coborâșuri, cu gânduri bune care mă invadau dar pe care încercam să le țin la distanță ca să mă pot proteja în situația în care s-ar fi întâmplat ceva rău cu bebelușul. Overall, aș zice că mai mult rău decât bine.

Fizic, așa și așa. Începând cu săptămânile 5-6 am început să am foarte puțină energie, să nu pot să fac altceva decât să stau în pat (trăiască work from home!),  să-mi fie o foame cruntă în permamență și (rar) să mai și vomit. Am ținut-o așa până la sfârșitul primului trimestru, ca și cum corpul meu ar fi știut ca în săptămâna 12 să oprească toate aceste simptome. Mi-a fost foarte somn în acest trimestru, nu prea puteam nici să mă plimb, iar din păcate lipsta activităților nu prea mă ajuta să-mi iau gândul de la emoțiile despre care am scris mai sus. Cel mai mult m-a supărat greața, pe care am simțit-o aproape în permamență.

În încheiere

Am trecut deja de primul trimestru de sarcină când scriu aceste rânduri, așa că sunt relativ detașată de experiențele negative despre care am scris, mai sus, dar care mi-au marcat primele 3 luni de sarcină, de care oricum îmi era foarte teama. Probabil că o să trebuiască să mai treacă o perioadă până să le uit complet, chiar dacă trimestrul ce a urmat a fost unul foarte bun din toate punctele de vedere. Aici este articolul despre el. 😀