De ce nu mai mănânc eu mere, roșii și portocale

Eu am o mică obsesie  în sensul că îmi doresc să mănânc cât mai sănătos posibil. Evident că sunt mult mai bună la teorie decât la practică, dar general vorbind sunt genul de om care-și iubește corpul și sufletul și nu vrea să-l inunde pe niciunul cu porcării. Motiv pentru care cumpărăturile pentru mine sunt niște aventuri destul de nașpa, că nu mai am încredere în nimeni și nimic, nici la piață, nici la supermarket. Totul e plin de zahăr, stropit cu chimicale sau înoată în ulei.

Ori am eu o problemă, ori a luat-o lumea razna!

Spre exemplu, eu m-am acrit de roșii. Nu le mai poftesc și nu-mi mai face plăcere să le văd pentru că am mâncat prea multe care aveau gust de nimic amestecat cu carton. Le miros întotdeauna și nu le cumpăr dacă nu miros a roșii. Le caut, de regulă, pe cele de proveniență românească și asta atunci când este sezonul lor sau când le pot primi de-acasă din grădina părinților – pe alea le-aș mânca cu tonele. Principala mea problemă cu ele e că roșiile la care am acces cel mai des, adică din supermarketuri, au prea multe  chimicale și dacă n-am încredere în proveniența lor prefer să le las altora. Drept urmare, la mine roșiile sunt ca pepenii, le mănânc câteva săptămâni pe an.

Nu cumpăr mere dacă nu miros a mere.

Dac-o să mergeți într-un supermarket din București și vedeți pe cineva cu capul adânc în lăzile de mere, să știți că sunt șanse mari să fiu eu acolo! 😀 Mi se face silă de merele care miros a săpun, așa cum e unul pe care l-am primit azi la muncă. Îmi vine să-l trântesc de un perete! Aș vrea să fac un test și să-l țin pe birou să văd câte luni rezistă până să se strice. Ăsta măr, dom’le nu ăla de-acasă care-a făct bubă după o săptămână!

Nici pe ele nu le iau de obicei dacă n-au proveniență românească, chiar dacă în mod normal sunt niște fructe pe care le ador. Când le primesc de acasă sau când au un miros puternic și nu sunt lucioase și perfecte, atunci pot mânca cu tonele. Nu-mi plac merele (și legumele/fructele în general) care lucesc, sunt mari și ca pictate pe-o pânză. Le prefer cu alea cu o găurică de vierme, if you know what I mean.

Caut destul de mult să iau legume și fructe din piețe, deși mă feresc să am 100% încredere în piețari pentru că mulți au devenit afaceriști și nu au marfă mai sănătoasă ca-n supermarketuri. Oricum, caut piețele pentru că atunci când am fost în Anglia n-am călcat în niciuna. Toate legumele și fructele le-am luat acolo din supermarket, nici nu știu dacă există conceptul de piață așa cum îl avem noi. Nu mi-a plăcut asta, dar n-am avut alternativă.

Cu portocalele, altă poveste. Le ador, dar am înnebunit de câte afișe am văzut iarna asta în supermarketuri care anunțau că aceste fructe au fost stropite cu CEVA și că se recomandă să nu consumăm coaja. Pot trăi fără să consum coaja de portocală, dar îmi stau în gât când mă gândesc că cineva are impresia că orice substanță cu care au fost ele stropite s-a oprit în coajă și n-a trecut mai departe în pulpă. Eu nu cred asta, prefer să le evit.

Mă exasperează ideea chimicalelor din legume și fructe. Oricât de bine le-aș spăla și șterge înainte de consum, tot nu știu cât de ok sunt. Am aflat că ajută să le spăl într-o apă caldă amestecată cu bicarbonat – pot încerca, deși n-o să știu niciodată ce rată de succes am în eliminarea chimicalelor.

În ritmul ăsta cred c-o să ajung curând să mă hrănesc exclusiv cu banane și semințe… :/ Dacă are cineva soluții de ajutor pentru problemele mele, le aștept cu foarte mult interes!

Sursă foto 1, 2, 3