Așteptatul la coadă de astăzi se compensează cu nicio coadă mâine

Să vă explic.

Deși urăsc să fac asta (și fac eforturi să evit, când se poate), uneori ajung să practic așteptatul la cozi, de cele mai multe ori la transportul în comun și la cumpărături. Motivul principal pentru care mă enervează să fac asta este pentru că orice așteptat într-o coadă este pentru mine timp pierdut pe care nu mi-l mai dă nimeni înapoi. Așa îl consider eu.

Cu toate că așteptatul la coadă este sport național aici în România – paranteză: sau doar București? Faceți o excursie la Aurel Vlaicu la metrou să vedeți cât de goale sunt scările normale dimineața pe la 9 și cum, totuși, prea mulți oameni așteaptă 10-20-30 de secunde la o coadă luungă și complet evitabilă să urce pe cele rulante :))) – pe mine mă enervează să aștept în orice situație și aia e. Nu sunt un om prea așezat de felul meu, sunt mai degrabă repezită și nerăbdătoare.

Îmi planific multe activități astfel încât să reduc statul degeaba cât mai mult: plec mai devreme de acasă ca să evit aglomerația (aglomerație = așteptat degeaba), n-am făcut încă, dar îmi doresc să încerc cumpărăturile de alimente online cu livrare acasă, fac cumpărături de haine, cărți, etc. pe net,  folosesc Waze pentru sugestii de rute mai goale mașinistic vorbind, știți și voi.

Cu toate astea, nu sunt suficient de deșteaptă încât să reușescă să elimin așteptatul degeaba de tot și tot mă găsesc la câte-o coadă inevitabilă uneori.

Un băgamiașpicioarele mai târziu, tac și înghit, după ce mă gândesc cam care-ar fi șansele ca oamenii din fața mea să fie toți împreună și să plece toți deodată și coada să se topească prin minune. Nu se întâmplă niciodată asta.

Dar știți cum stă treaba cu așteptatul ăsta în coadă? De câte ori mă găsesc la o coadă de orice fel, de atâtea ori am și noroc de partea cealaltă. Adică nu pot să mă plâng și să uit faptul că nu o dată am ajuns în stație fix când a sosit tramvaiul, nu o dată am prins șosele libere care în mod normal ar fi fost pline, nu o dată am fost prima în coadă la supermarket.

Așteptatul de astăzi se compensează cu o zi fără cozi mâine.

Când am stat 45 de minute la un ghișeu la Gara de Nord, am avut noroc a doua zi de ZERO oameni înaintea mea la ghișeul de buletine (dacă vă puteți închipui că așa ceva este posibil!). Când am fost în Milano anul trecut am ajuns în sala de așteptare la aeroport fix înainte să se deschidă porțile zborului meu. Când m-am întors am așteptat vreo oră degeaba, c-am ajuns prea repede în aeroport.  Am stat la cumpărături și 20 de minute într-o coadă, am fost și prima în alta. Tot așteptatul degeaba pe care l-am efectuat a fost la un moment dat compensat de un noroc de partea cealaltă și tot norocul (adică necoada) de care m-am bucurat vreodată a fost compensat de un așteptat la o altă coadă mai târziu.

După ce mi-am dat seama de treaba asta nu mi-am mai băgat atât de adânc picioarele în așteptatul la orice fel de coadă, deși tot nu-l fac cu zâmbetul pe buze (lol!). Mi-am găsit o consolare reală și testată de mine care să nu mă mai facă să simt că pierd din timpul meu pe care nu mi-l mai dă nimeni înapoi atunci când stau la o coadă și aștept degeaba. Totul este uniform în viață și, ca yin&yang, așteptatul cu neașteptatul se completează perfect. Nu mă mai supăr pentru un așteptat inutil azi, știu că voi avea mai mult noroc mâine. E doar o mică gândire care mă ajută să fiu mai zen în fiecare zi și să nu mă mai supăr pentru o chestie pe care nu o pot controla.

Vă invit să testați și să observați și voi! 🙂

Sursă foto 1