Am zâmbit când am auzit din sală, săptămâna trecută la conferința ParentED, întrebarea: ”Ce să mă fac, copilul meu are 10 ani și încă vrea să se joace toată ziua!” 🙂
Realitatea e că suntem adesea îngrijorați, ca părinți, de reușita copiilor noștri într-o economie globală competitivă, iar din acest motiv joaca a devenit un lux pe care copilul modern nu și-l poate permite. Privim joaca ca pe o pierdere de vreme, ceva ce ne oprește din învățat și acumulat de informații, ceva ce copiii fac din lene, atunci când nu au chef să facă lucrurile pe care ar trebui să le facă (muncă, studiu, etc).
Vei citi în acest articol despre:
***
Săptămâna trecută am avut ocazia să fiu în Aula Magna a Politehnicii București la conferința ParentED, organizată de Urban Mowgly. A fost o conferință extraordinară, unde 5 speakeri de renume, cunoscuți în România predominant în urma faptului că sunt autorii (autoarele 🙂 ) unor cărți foarte valoroase și apreciate din zona de parenting au discutat pe mai multe subiecte foarte relevante pentru părinții interesați de o creștere conștientă și cu sens a propriilor copii. (Speakerele au fost Deborah MacNamara, dr. Vanessa Lapointe, dr. Shefali Tsabari, dr. Greer Kirschenbaum, Jessica Joelle Alexander)
Deși toată conferința a fost extraordinară pentru mine, vreau să vă povestesc mai jos unul dintre subiecte în mod special, și anume discursul lui Deborah MacNamara despre impactul subestimat al jocului în viața copiilor.
Las majoritatea informației așa cum am primit-o, iar uneori voi interveni și cu niște comentarii personale. Am găsit această prezentare extraordinar de revelatoare și utilă – sunt de acord cu tot. 🙂
Pe scurt, teoretic știm că e importantă joaca, dar practic nu realizăm CÂT e de important. 🙂 Se pare că știința a studiat și testat și a observat că joaca este motorul nr. 1 al învățării și al dezvoltării copiilor și prin urmare ar trebui să prioritizăm și să protejăm această activitate în viața copiilor noștri cu orice preț,
Deborah MacNamara este psihoterapeută canadiană și expertă în dezvoltarea copilului. Ea colaborează îndeaproape cu Dr. Gordon Neufeld și promovează teoria atașamentului în educația copiilor. Este autoarea cărții “Joacă, Odihnă, Dezvoltare”, care explorează nevoile emoționale și psihologice ale copiilor și importanța jocului și odihnei în dezvoltarea sănătoasă a acestora.
Copiii pierd joaca
Deborah MacNamara spune că în ultimii 20 de ani copiii au pierdut aproximativ 12 ore de joacă pe săptămână, inclusiv 8 ore de joacă în aer liber. Joaca liberă (adică jocuri inițiate de copii, fără prea multe reguli, fără intervenții din partea adulților) a devenit aproape inexistentă în lumea high-tech în care trăim. În decursul unei singure generații, joaca în aer liber s-a redus cu ‘70% în SUA și UK, iar toate aceste numere legate de joaca tot mai puțină sunt match-uite de cifre invers proporționale legate de incidența afecțiunilor precum depresia în copilărie sau ADHD (a scăzut joaca, a crescut ADHD-ul).
Frica părinților
Deborah MacNamara spune că frica cea mai mare a părinților este ca ai noștri copii să nu cumva să nu aibă ”succes” în economia globală competitivă, knowledge-based, aflată într-o halucinantă continuă schimbare, în care trăim, iar din acest motiv joaca nu este considerată prioritară în fața acumulării formale, tradiționale de informații (de exemplu școala, meditațiile, etc).
Joaca este adeseori și în mod eronat privită ca o relaxare sau o pierdere de vreme, o pauză de la învățarea adevărată care conduce spre cunoștințe și deci spre succes. Deși este ceva atât e natural, joaca a devenit un lux pe care copilul modern nu și-l mai poate permite atât de ușor. Abilitatea de a se plictisi a devenit un lucru pe care majoritatea copiilor nu mai au ocazia să îl simtă pentru că de multe ori noi părinții simțim că trebuie să-i entertain-uim constant.
3 componente esențiale care fac ca joaca să poată avea loc
Joaca reală nu există în absența unuia dintre următoarele 3 componente esențiale:
- siguranță: pentru ca jocul să fie autentic și să aducă beneficii, copilul trebuie să se simtă în siguranță, atât din punct de vedere fizic, cât și emoțional. Siguranța se referă la faptul că micuțul nu trebuie să fie îngrijorat de pericole sau de stresuri externe. Când copiii se simt în siguranță, sunt capabili să se relaxeze și să se lase purtați de imaginație. Această stare de siguranță le permite să exploreze și să se exprime liber, fără teama de judecată sau de consecințe negative.
- libertate: libertatea în contextul jocului înseamnă că copilul are autonomia de a-și stabili propriile reguli și direcții în timpul jocului. Jocul nu trebuie să fie constrâns de reguli impuse de adulți, ci trebuie să fie spontan și auto-direcționat. Această libertate stimulează creativitatea și încurajează dezvoltarea abilităților de rezolvare a problemelor. Când au libertatea de a se juca, copiii pot explora diferite scenarii, roluri și idei, ceea ce le dezvoltă gândirea critică și adaptabilitatea.
- engagement (implicare activă): engagement-ul se referă la gradul de implicare și angajament emoțional pe care copilul îl are în joc. Când copilul este cu adevărat angajat într-o activitate de joc, acesta intră într-o stare de flow – o concentrare profundă care aduce satisfacție și împlinire. Implicarea activă în joc le permite copiilor să exploreze emoțiile, să rezolve conflicte și să-și dezvolte abilitățile sociale. Este momentul în care copilul este prezent cu totul în activitatea sa, lăsându-și imaginația și curiozitatea să preia controlul.
Unde apare joaca?
Joaca apare în multe locuri și în multe feluri. Ea poate fi atât acolo unde avem niște jucării disponibile pe care copiii aleg să le folosească, cât și:
- oriunde avem contextul de a râde
- oriunde există contextul de scris sau povestit povești
- oriunde ne jucăm de-a teatrul
- prin orice înseamnă desen și pictură (ideal fără prea multe indicații de la adulții supraveghetori care uneori riscă să taie aripile creativității din cauza prea multor ”fă așa”-uri)
- oriunde există contextul de a cânta și asculta muzică
- acolo unde dansăm sau ne mișcăm
În legătură cu subiectul jucăriilor, care nu a fost scopul principal al conferinței despre care vorbesc, vreau să vă recomand un alt specialist care aduce o perspectivă foarte interesantă – este vorba despre Gabriela Hranovschi, consultant și educator Montessori, care dorește foarte mult să educe adulții în această direcție: jucării mai multe nu înseamnă joacă mai multă. Foarte multe jucării forțează copilul să le acorde atenție superficială (pentru că are prea multe și sare foarte repede de la una la alta, fără să o studieze pe niciuna în profunzime).
Sunt mare fană a acestei abordări, și eu cred că prea multe jucării nu fac decât să reducă attention span-ul copiilor și mai mult (cu efecte negative mai târziu, la școală, când le dispare orice putere de concentrare și de stat în sarcină, cum spune și Oana Moraru). Vă recomand să o urmăriți pe Instagram pe Gabriela Hranovschi pentru mai multe discuții pe acest subiect. Și pe Oana Moraru, bineînțeles, numele ei apare în multe articole aici pe blogul meu. 🙂
Ce rol joacă joaca în dezvoltarea umană?
Joaca programează rețelele neurale responsabile cu abilitățile de rezolvare a problemelor (problem solving), învățare și dezvoltare a creativității.
Prin joacă ne dezvoltăm simțul responsabilității și al capacității de a acționa.
Joaca are grijă de sănătatea noastră emoțională și de starea de bine.
Prin joacă ne descărcăm de emoții puternice.
Joaca ajută la însănătoșire și recuperare
Joaca ne aduce stare de bine și ne revitalizează
Joaca ne pregătește și ne îmbunătățește sistemele interioare pentru întreagă viață.
Joaca întărește și menține legătura noastră de atașament unii față de ceilalți.
Joaca este locul unde copiii își descoperă și formează propria personalitate și unde pot fi descoperite viitoarele interese profesionale.
Joaca este o activitate spontană care nu poate fi învățată/predată (de cineva unui copil) și nu poate fi impusă.
Cum creem spațiul necesar care să încurajeze copiii să se joace cât mai mult
Deborah MacNamare are o listă de sugestii care să ne ajute să eliberăm spațiu în viața copilului, lucru care să dea mai mult timp pentru joacă:
- să dăm o pauză copiilor din presiunea de a produce și a performa constant (să-i lăsăm doar… să fie)
- să creem contextul astfel încât ei să ia o pauză de la ecrane și hiperstimulare
- să ne oprim din a le contura noi activitățile (adică să le zicem constant ce și cum să facă)
- să le dăm o pauză de la prea multe activități școlare, cursuri, meditații care le umplu fiecare zi
- să le dăm o pauză de la prea multă muncă și responsabilitate (după o anumită vârstă, în special)
Joacă versus Muncă
Mi-a mai plăcut și discuția despre joacă versus muncă – cum știm că o anumită activitate este joacă liberă sau este muncă pentru copilul nostru? Joaca este ceva acolo unde distracția apare în timpul activității, pe când munca este ceva unde distracția apare la finalul activității.
Este important să diferențiem aceste activități:
De exemplu, în cazul construirii unui castel de nisip, copilul este activ implicat în modelarea nisipului și se bucură astfel de întregul proces de creație. Distracția vine pe măsură ce castelul prinde formă, și chiar dacă se dărâmă, copilul nu simte presiunea de a-l reconstrui pentru un „scop final”. În jocurile de rol, copiii își imaginează că sunt doctori, pirați sau supereroi, inventând scenarii din imaginație. Distracția vine din inventarea poveștii și interpretarea rolurilor, fără un obiectiv concret de îndeplinit la final. Un copil care desenează liber, fără reguli, doar pentru plăcerea de a folosi culori și de a crea forme, se bucură de procesul artistic, fără să fie interesat de un rezultat „corect” sau „perfect”.
Exemple de muncă ar putea include temele pentru școală. Un copil care face teme se concentrează pe finalizarea sarcinii pentru a obține ceva (o notă bună, aprecierea profesorului, etc.), deci satisfacția vine după ce temele sunt finalizate, nu în timpul procesului. În mod similar, rezolvarea unui puzzle dificil poate fi încadrată la categoria de muncă – deși poate exista o oarecare plăcere în găsirea pieselor potrivite, satisfacția reală vine abia la final, când puzzle-ul este complet și poate fi admirat. Sau, de exemplu, curățarea camerei – copilul poate fi motivat de promisiunea unei recompense sau de aprecierea părinților pentru o cameră curată. Procesul în sine poate să nu fie distractiv, dar satisfacția vine la final, când munca este terminată.
1 lucru de reținut: dacă transformăm joaca în muncă, aceea nu mai este joacă.
Să dăm copiilor șansa să se odihnească este cea mai semnificativă contribuție pe care o putem aduce pentru dezvoltarea lor
Când a spus acest lucru, autoarea s-a referit la faptul că, pentru ca un copil să se dezvolte sănătos, are nevoie de perioade de odihnă emoțională și mentală, nu doar odihnă fizică. Aceasta înseamnă crearea unui mediu în care copilul se simte în siguranță, fără presiuni constante de a performa sau de a îndeplini așteptări. Prin odihnă, MacNamara nu se referă doar la somn, ci și la pauzele necesare pentru procesarea emoțiilor și explorarea creativă prin joc, fără constrângeri. În aceste perioade de repaus, copilul își poate consolida dezvoltarea emoțională și cognitivă, poate reflecta asupra experiențelor și își poate forma identitatea fără stresul impus de mediu sau de așteptările externe.
Pentru creierul copiilor, joaca este odihnă mentală.
Joaca nu este ceva ce vine ca recompensă după învățare, ci ESTE învățare.
Câteva concluzii pe care mi le-am notat in telefon în timpul conferinței pentru că mi-au plăcut atât de mult încât n-am vrut să le uit – le las așa cum sunt, fără comentarii din partea mea, pentru că nu vreau să pierdem esența.
Trebuie să reținem este că există un moment și un timp pentru educația academică, și asta nu este în primii ani de viață. Nu este necesar să avem așteptarea ca ai noștri copii să învețe engleza sau alte lucruri la vârsta de 3 ani. În primii ani de viață, când ni se dezvoltă cere mai importante sisteme și skilluri, joaca este profesorul nr. 1. Copiii oricum învață în propriul ritm, fie că înțelegem asta, fie că nu, fie că vrem să-i forțăm, fie că nu.
Studiile arată că (,) copiii care sunt cititori foarte buni și care citesc de plăcere sunt acei copii care au crescut cu cărți în casă, nu copiii care au fost forțați să învețe litere și să citească înainte de momentul în care creierul lor a fost pregătit pt această activitate (6-7 ani). Copiii care sunt forțați să citească e posibil să învețe să facă asta, dar de cele mai multe ori ei nu înțeleg textele citite în profunzime.
Copiii învață mult mai mult prin joacă decât prin ore întregi de studiu forțat.
Copiii care nu se joacă au rețelele neurale cu 30% mai puțin dezvoltate decât cei care se joacă mult.
Personalitatea copiilor este formată și dezvoltată prin joacă.
Joaca formează creierul care va fi folosit la școală și la locul de muncă.
Copiii îsi exprimă și eliberează sentimentele prin joacă.
Joaca are grijă de emoții, ca emoțiile să pot avea grijă de relații.
Joaca este cel mai bun medicament pentru un copil.
Joaca întărește relații.
Families that play together stay together.
Joaca întărește sentimentul de conexiune cu oamenii importanți pentru copil.
Dacă un copil nu se simte în siguranță (fizică sau emoțională), el nu are instinctul de a se juca.
Putem să ne învățăm copii diverse skilluri, dar nu putem să le creăm un creier creativ – de asta se ocupă joaca. Cei mai de succes oameni din Sillicon Valley înțeleg acest lucru, motiv pentru care își trimit copiii la școli bazate pe foarte multă joacă.
Agresiunea (în joacă) apare din frustrare. Frustrarea este Emoția schimbării – ne dă de înțeles că trebuie să schimbăm ceva.
If you try to shape the play, you might create more frustration. You might turn play into work.
Și răspunsul la întrebarea: Totuși, ce să fac dacă copilul e joacă prea mult?
Simplu: If they had a good childhood, they often don’t wanna leave it. 🙂
***
Deborah MacNamara este autoarea cărții Cum cresc copiii? Joacă, odihnă, dezvoltare apărută în limba română la editura Univers.
No Comments