Extremele se atrag și apoi se resping la fel de repede precum s-au atras la început

Când am plecat în Anglia mi-am dorit ca să întâlnesc acolo oameni din toate națiile posibile. Să încerc toate tipurile de mâncare din lume, să învăț să zic salut în toate limbile, să fiu super multiculturalizată și prietenă cu toată lumea, la propriu.

Să zicem că mi-a ieșit planul doar vreo 50% așa cum mi-am imaginat. Nu mi-am făcut prieteni pe tot globul, dar tot știu câțiva oameni care m-ar saluta și îmbrățișa în niște țări mai exotice precum Nepal, Yemen, Iran, Iordania, Arabia Saudită. Nu mai vorbesc de UK, colegii mei de la muncă de-acolo mi-au fost super apropiați și îi număr și pe ei în lista de prieteni din străinătate. Dar oricât țin la ei, niciunii din oamenii ăștia nu-mi sunt azi și n-au fost niciodată best friends forever.

În prietenie

Însă pe cele care-mi sunt și astăzi prietenele cele mai bune le-am cunoscut în anul I de facultate. Mi-au fost și îmi sunt mult mai apropiate decât cei enumerați mai sus și sunt două fete cât se poate de românce. Ne-am înțeles bine din prima clipă tocmai pentru că am bifat toate trei câteva lucruri comune foarte importante:

• eram din România
• aveam aceeași vârstă
• eram venite în Manchester
• la facultate

Eram, practic, din aceeași poveste și același film. De la asta până la povestit de vrute și nevrute și împrietenit n-a mai fost decât un pas.

Mai am o prietenă foarte bună, din Belgia, de care m-am apropiat tot datorită faptului că semănăm mai mult decât ne-am gândit. Ea vorbea franceza, eu româna, amândouă limbi apropiate. Cand eu aveam o conversație în românește cu cineva, ea aproape putea înțelege din mare despre ce vorbeam. Amândouă veneam din țări foarte diferite de UK, cu politică coruptă. Amândouă venim din familii cu mulți copii, cu părinți focusați pe educație, cu stiluri de viață apropiate. Avem stiluri muzicale diferite, ne îmbrăcăm diferit, ne plac stiluri diferite de cărți, dar simțim și gândim la fel. Asta m-a apropiat de ea și nu de altcineva.

În iubire

Cu iubiții (?!) străini pe care i-am avut în Anglia ar fi trebuit să-mi spună cineva înainte să-mi rupă inima că lucrurile n-o să meargă între noi niciodată. Știu fete căsătorite cu băieți de altă nație decât ele, dar personal nu am vrut niciodată să fiu parte din așa ceva for the long term. Nu mi s-ar fi potrivit mie! Mai devreme sau mai târziu m-ar fi durut prea tare ca el, oricine ar fi fost el, să nu înțeleagă obiceiurile mele, inside joke-urile mele, limba mea. Să nu se poată împrieteni cu mama, cu tata, cu verișorii mei. Să vorbească o limbă pe care eu nu o înțeleg, practic să aibă o ușă a vieții lui complet și definitiv închisă față de mine. Să trebuiască să tragem la sorți în ce țară zburăm de Paște și Crăciun.

Iubitul meu actual îmi seamănă atât de mult încât dacă nu ne-aș cunoaște și dacă n-aș ști că are deja una, aș fi zis că eu sunt soră-sa. Cred că dacă ieșeam băiat aș fi fost exact ca el. Avem și noi multe lucruri care ne diferențiază, pasiuni și plăceri separate, dar valorile noastre fundamentale și felurile de-a fi seamnănă ca două picături de apă. Ăsta a fost un semn că în jurul lui este un loc potrivit pentru mine.

Niciodată nu am văzut pe cineva pasionat de călătorii, sporturi, excursii care să fi fost într-o relație de lungă durată cu cineva mai retras și căruia îi place mai mult să stea în casă. Lucrurile astea funcționează o perioadă, în ceea ce se cheamă ”luna de miere” a unei relații de prietenie. Nu au cum și de ce să reziste din moment ce valorile, dorințele și lucrurile care le ridică părul pe picioare de emoție a doi oameni diferă prea de mult. Suntem oameni diferiți, ne dorim lucruri diferite, iar asta este perfect normal!

Niciodată în viața mea nu am văzut extreme care s-au atras și-au rămas așa, atrase. Am văzut doar cum ele, extremele, se resping mai devreme sau mai târziu. N-ai cum să faci o relație să meargă atunci când tu vrei căsătorie și copii și el nu. În 99% dintre cazurile pe care le-am întâlnit lucrurile n-au funcționat nici între oameni de religii diferite. Care religii tocmai de-aia sunt diferite pentru că au principii fundamentale diferite, oricât ai încerca să le faci să pară că seamnănă și că toate caută doar iubirea. Da, toate religiile caută iubirea, dar fiecare are niște Terms and Conditions atașați.

Nu cred în relații ( iubire/prietenie) forțate, în care unul sau ambii parteneri trebuie să facă sacrificii supraomenești pentru celălalt. Nu cred că astfel de relații au cum să primească un happy end. Întotdeauna rămâne cineva frustrat sau cu niște mulțumiri neîncheiate. Cred însă în relații care funcționează aproape de la sine, în care lucrurile se leagă de la început și se aranjează firesc. Care aduc bucurie și creștere personală ambilor implicați, nu doar unuia.

Cred că extremele se atrag și apoi se resping la fel de repede precum s-au atras. Oricât am încerca să facem să pară că nu e așa.

Sursă foto 1, 2