studii în uk
Educație

Ce poți face ca student în UK cu £37,000

£37,000 reprezintă 4 ani de studiu ori  £9250 (costul aproximativ al unui an de studiu in UK).

Deci, o dată, îți poți plăti 4 ani de studii în UK. 4 ani de mers la școală, de examene, cursuri, hârtii, proiecte, acumulare de cunoștințe, tutoriale, programe, calculatoare, note, învățare, trezit la 8, sesiuni, colegi, materiale. Prețul pentru o diplomă, o certificare a cunoștințelor, o mândrie că ești alumni al unei universități atractive. O valoare destul de bună a banilor, dacă mă întrebați pe mine.

Dar e foarte mare păcat să faci doar asta. 🙂

£37,000 este suma pe care trebuie să o plătești pentru întreaga ta experiență în străinătate, nu doar pentru lista de mai sus. Să ai ocazia să ieși din zona ta de confort și să vezi cum gândesc și alți oameni, unii mai proști, alții mai deștepți ca tine, te schimbă într-un mare fel. E păcat să dai atât de mulți bani doar pe o bucată de hârtie pe care scrie diplomă, și să nu profiți de 4 ani de experiență de viață care indiferent cum ar putea părea, te schimbă ca puține alte lucruri în viața ta.

Cu £37,000 este obligatoriu să te împrietenești cu oameni din alte țări, atât din Europa, cât și din afara ei. Să vezi cum gândesc și ce vieți au oamenii din Vest, pe care noi îi apreciem și cumva invidiem atât de mult. Să înveți de la ei! Să vezi cum gândesc și americanii, alții decât ăia de pe Netflix. Să auzi despre familiile oamenilor din Arabia Saudită sau Maurițius. Să vezi cum se comportă colegii evrei. Să afli că există arabi creștini. Să vezi că lumea nu se învârte în jurul tău sau al orașului unde ai trăit cea mai mare parte a vieții tale.

studii în uk

Cu £37,000 este obligatoriu să încerci toate tipurile de mâncare ce-ți ajung în față. Asta ca să ai ocazia să-ți dai seama singur că lumea gastronomică nu gravitează în jurul României, așa cum credeam și eu. 😀 Să înveți că din spanac se pot face cel puțin 5 feluri de mâncare, nu doar cum face mama, cu lapte și ochiuri. Care e tăticul lor, nu contest, dar nu e unica modalitate de gătire! Să vezi ce bună e mâncarea mexicană sau indiană sau libaneză. Să afli că sarmale face și mama colegului tău din India, doar că ale lor sunt fără porc, în foaie de viță, mai mici și mai acre, dar cel puțin la fel de gustoase.

Cu £37,000 este obligatoriu să înveți limba engleză mai bine ca româna. Fără discuții. Să nu-ți fie teamă că o să uiți româna vreodată, că n-ai nicio șansă și oricum nici nu văd de ce ți-ai dori asta. Dar este obligatoriu să profiți de ocazie și să înveți să vorbești engleza precum un englez. Să înveți accente, expresii, lucruri pe care manualele nu au cum să ti le arate. Să înveți să gândești direct în engleză, nu să gândești prima dată în română și apoi să traduci. Să înveți să-ți plătești taxe și să vorbești cu un doctor cum ai vorbi și în România, doar că în altă limbă. N-ai voie să vorbești în Anglia mai multă română decât engleză sau să stai ani de zile exclusiv alături de români, într-un micro-cosmos confortabil.

Ieșirea in afara zonei de confort e un mare pas, dar cam singurul care duce, general vorbind, la progres.

Cu £37,000 este obligatoriu să călătorești. Adică să profiți de faptul că acum locuiești în Anglia, și că este păcat federal să nu vezi Londra și Lake District măcar o dată. 😀 Opțional ar mai fi un meci de fotbal pe stadionul unei echipe faimoase (Manchester United, City, Liverpool, Chelsea, etc), orașele York, Liverpool, Cambridge, studiourile Warner Brothers (unde s-a filmat Harry Potter), parcurile de distracții Thorpe sau Alton Towers. Profită și de faptul că unele companii de zbor low cost (Ryanair, EasyJet, Jet2) au multe zboruri din Anglia, pe care din România nu le-ai găsi la prețuri de low cost sau la curse directe. E obligatoriu ca dacă trăiești 4 ani acolo să călătorești cât de des îți permiți, oriunde-ai locui.

Cu £37,000 este obligatoriu să uiți din obiceiurile învechite învățate acasă și să fii un burete în continuă absorbire de informații (asta e valabil indiferent unde studiezi, nu doar în UK). Să afli despre ce activități au copiii în școlile britanice. Să spui mulțumesc și scuze în neștire, să fii politicos și respectuos așa cum este majoritatea oamenilor de acolo. Să înveți să gătești (mai) sănătos decât e tendința acasă. Să reciclezi și să înțelegi mai bine de ce e important să faci asta, să observi cum sistemul de acolo te încurajează să o faci. Să faci lucruri pe care iti doreai să le faci si acasă, dar nu puteai.

studii în uk

Cu £37,000 este obligatoriu să faci tot ce poți să te integrezi în societatea britanică.  Nu ai voie să ieși 4 ani de zile exclusiv cu români și să vorbești, cum ziceam mai sus, mai multă română decât engleză. Împrietenește-te cu englezi, învață de la ei, ia ce-i mai bun din stilul lor de trai –  ieși și distrează-te, planifică-ți vacanțe, du-te la concerte, mănâncă club sandwitchuri. Du-te la teatru, la concerte, în puburi. Comandă de pe Amazon, că-n România e mai greu. 🙂 Sunt lucruri care o să te ajute sa nu devi un roboțel care trăiește doar între 2 avioane (Română – UK) și între școală și casă. Ar fi fain să-ți faci cei 4 ani cea mai tare perioadă a vieții tale de până atunci – asta, indiferent dacă studiezi în UK, România sau oriunde altundeva.

Cum ziceam, cu £37,000 poți să-ți plătești 4 ani de studii în UK. Dar e foarte mare păcat să faci doar asta. 🙂
Sursă foto 1, 2, 3

Alte articole despre studii în UK, aici.

Dacă îți place conținutul acestui articol și vrei să vezi și altele similare, abonează-te pentru a primit un e-mail cu fiecare articol pe care îl voi posta.

Nu trimitem altfel de emailuri! Citește pagina noastră de confidențialitate.

You Might Also Like...

4 Comments

  • Reply
    Amy
    December 17, 2018 at 7:54 PM

    Si totusi, eu tot nu inteleg de ce te-ai intors. 😀
    Macar esti impacata cu decizia pe care ai luat-o, nu ai niciodata regrete in legatura cu reintoarcerea in Romania?

    • Reply
      Ioana
      December 17, 2018 at 9:37 PM

      Daca as regreta, m-as putea intoarce oricand. 🙂 Nu am regretat niciodata, chiar daca ma gandesc la perioada aia foarte des. Adica nu e ca si cum de fiecare data cand patesc ceva ce nu imi place ma gandesc Fuck, de ce m-am intors. A fost o perioada foarte faina din viata mea (motiv pt care recomand oricui pot sa faca un astfel de ”stagiu” o data in viata), iar acum am facut urmatorul pas, believe it or not, în sus. Sper sa nu fiu nevoita sa ma mut vreodata din nou (cel putin pana la 55 de ani, cand as vrea sa ma mut peste tot prin lume pt ca nu voi mai avea copii si responsabilitati de acest gen in grija 😛 ).

      • Reply
        Amy
        December 18, 2018 at 2:39 PM

        Daca tu esti impacata cu decizia si iti este bine, atunci e ok, pana la urma e cel mai important.

  • Reply
    Natalia Dabija
    December 26, 2018 at 1:59 PM

    Well, eu cred ca as duce-o bine cu politetea acolo. Eu asa vorbesc de obicei ( ca omul din dreapta :)). Bine, mai nou incerc sa invat sa vorbesc mai simplu, deja nu stiu cum e mai bine :))

    Sarbatori fericite in continuare :)! Te pup!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.