Mâine, 1 Februarie, sărbătorim Time To Talk Day 2018, ziua în care nu ne mai ascundem după degete pretinzând că probleme mentale nu există.
O să fie ziua în care înțelegem că prin problemă mentală înțelegem mai mult decât nebun sau bun de internat, înțelegem:
- un om stresat, îngrijorat
- un om pe care-l frământă o problemă
- un om care are o anumită frică
În România există puțin spre zero interes către această problemă.
Dar pentru că niciun program guvernamental nu promovează vorbitul despre problemele personale asta nu înseamnă că trebuie ignorate. Țări mai dezvoltate decât noi, UK-ul spre exemplu, tratează cu extraordinară seriozitate orice fel de problemă mentală și încurajează oamenii să vorbească deschis despre problemele lor cu oricine îi face pe ei să se simtă bine.
Primul pas pentru ca să rezolvăm o problemă este să acceptăm că o avem și să vorbim despre ea.
Niciodată în toată viața mea n-am reușit să fac o problemă să dispară ignorând-o. Când m-am certat cu prietena mea de apartament pentru mai știu eu ce prostii, am ales să nu vorbim una cu cealaltă. Am avut cea mai apăsătoare și penibilă liniște posibilă la noi în casă. Când am început să povestim despre ce ne deranja pe fiecare, ne-am înțeles ca oamenii și ne-am împăcat. La muncă, dacă mi-a displăcut ceva, n-am rezolvat niciodată nimic până n-am deschis gura și-am vorbit cu cineva despre ce nu-mi convenea. Nicio fată și-un băiat care au avut vreodată vreo problemă n-au văzut-o dispărând după ce-au ignorat-o prea mult. O problemă de orice fel ignorată crește și mai mult!
Știu că în România sunt puțini interesați de acest subiect pentru că la noi nu există nimeni cu probleme mentale. 😀 Dar dacă vă spun că și stresul este tot o astfel de problemă? Și grijile? Și fricile? Și orice supărare?
Ce puteți face pentru a ajuta pe cineva să se îndepăreteze de orice fel de probleme enumerate mai sus?
- dacă aveți un coleg mai tăcut/retras, intrați în vorbă cu el. Întrebați-l despre cum a fost weekendul lui, ce face familia lui, intrebați-l ce mănâncă la prânz, provocați-l la conversație – pentru fiecare dintre noi persoana proprie este cea mai importantă, așa că oamenilor în general le place să vadă că alții se interesează de ei.
- ieșiți în parc cu un prieten apropiat și povestiți-i despre o frică/problemă pe care o aveți voi. Poate să sune oricât de stupid, dar atunci când vorbește despre frica ta îi arăți că de fapt ești mai puternic decât ea și că nu te poate domina (Cristina Oțel a scris un articol foarte frumos pe tema asta). Fricile sunt nașpa și ne doboară. Eu, de exemplu, am nopți când nu pot dormi de frica unui cutremur. Mi-e frică să zbor, am mâinile ude de transpirație constant când sunt într-un avion. Mă trezesc uneori noaptea (probabil după un vis pe care nu mi-l mai amintesc niciodată) și mă ia o stare de anxietate legată de faptul că cineva apropiat ar putea păți ceva rău. Am dat exemplul ăsta ca să vă arăt că și cea mai mică neliniște și stres tot un fel de problemă este care cere rezolvare. Nu doar ceea ce este confirmat de medici și tratat cu Xanax merită atenție! Nu suntem noi obișnuiți cu termenul de problemă mentală și are, în limba noastră, o conotație urâtă. De parcă dacă alegem să nu vorbim despre el, el nu există. Shit happens și la case mai mare, dar nu-i nicio rușine, suntem oameni, nu roboți 🙂
sunați-vă părinții și povestiți cu ei
- încurajați-vă apropiații să vorbească despre problemele lor
- vorbiți cu copiii despre știrile înfricoșătoare pe care le află la școală/în comunitățile de prieteni. A închide televizoare și pagini web atunci când ei intră în cameră este de puține ori o soluție bună. Acest lucru îi poate face foarte interesați de subiect și speriați pentru că nu înțeleg ce se întâmplă. Cel mai bine este să vorbiți cu ei. Să le explicați, de exemplu, despre atacuri teroriste, pentru că este mult mai util să știe să nu umble în zone aglomerate și să raporteze obiecte suspecte decât să-i ia prin surprindere un posibil astfel de scenariu. Vă invit să citiți un articol foarte, foarte informativ pe această temă aici. (Not so) fun fact legat de subiectul cu terorismul, 4 din 10 părinți de copii între 5-18 ani din Marea Britanie spun că au copii speriați de amenințarea teroristă. În România nu există această teamă (încă), dar avem probleme similare pasibile de frici identice printre copii. Iar aceste frici pot genera în, ați ghicit, probleme care pot să fie sau pot să nu fie descoperite și confirmate mai târziu, dar pot influența viitorul adult.
E ușor să crezi că nu există un loc potrivit în care să povestești despre sănătatea minții. Dar cu cât vorbim mai mult despre ele, cu atât putem să îmbunătățim viețile noastre și ale celor din jur. Prea mulți oameni cu probleme mentale sunt făcuți să se simtă izolați, că nu valorează nimic sau rușinați. Time to talk day este șansa noastră să fim mai deschiși în legătură cu acest subiect. Să vorbim, să ascultăm, să îmbunătățim vieți în jurul nostru acasă, la muncă, în vacanță, oriunde. Să fii acolo pentru cineva poate face o mare diferență în viețile lor. Să nu fim ignoranți!
În raportul ”Fundamental Facts about Mental Health 2016”, MFH (Mental Health Foundation, cea mai cunoscută organizație caritabilă din UK care oferă informații, studii și campanii pentru îmbunătățirea serviciilor oferite oamenilor afectați de probleme mentale) a descoperit că 1/5 dintre bărbații și 1/3 din femeile din UK au o boală mentală confirmată de un medic. MFH a descoperit și că 14.7% dintre oameni dezvoltă probleme mentale la și datorită locului de muncă. Dacă astea sunt cifrele pentru UK, mi-e frică să mă gândesc ce-o fi în România.
Nu că m-aș mira, atât timp cât la noi primul rezultat pe Google la căutrarea ”probleme mentale” te învață dacă se spune corect mental sau mintal, în loc să te învețe cum să scapi de ele. #priorități.
În orice caz, s-au dus vremurile în care trăiau părinții noștri când terapia, mersul la psiholog sau bărbații care vorbesc despre sentimente erau ceva de domeniul științificului-fantastic. Astăzi, cine nu recunoaște sau râde de lucrurile astea este un evident închis la minte.
It’s time to change, people! E timpul să învățăm să trăim ca afară dacă vrem o țară ca acolo! 😉
Share-uiți acest articol mai mult ca pe oricare altul ca să ajungă la cei care au nevoie să știe că suntem aici și ne pasă! De asemenea, dacă vă interesează acest subiect vă invit să vizitați 2 surse interesante de informații: prima și a doua. Iar dacă vreți să povestiți despre ceva și n-aveți cu cine, tastați cu încredere către ioana@backtoromania.com, eu citesc cu drag și răspund la orice 🙂
2 Comments
Cristina
January 31, 2018 at 11:32 AMFoarte faină ideea, Ioana. Mă bucur că ai povestit despre ce și cum se întâmplă în UK chiar dacă, vorba ta, noi mai avem mult până departe. Mulțumesc pentru menționare! 🙂
Ioana
January 31, 2018 at 12:58 PMTe pup, Cristina! Dorinta mea este sa reusesc, pas cu pas si articol cu articol, sa schimb mentalitati si sa-i fac pe oameni sa traiasca o viata ca afara daca vor o tara ca acolo. Sper, in timp, să-mi iasă! 🙂