În spiritul sărbătorilor care ne înconjoară, articolul de astăzi este despre povestea unui iepuraș ca animăluț de casă, cu lecții învățate de la jucăușul ăsta ce l-am primit eu acum câteva luni.
To cut the long story short, mi-am dorit întotdeauna un animăluț în casă – am vrut cățel, dar nu-mi plac cei mici, iar unul mare nu vreau să țin în apartament (nu vreau să-l chinui). Pisicile nu-mi plac, șoarecii și porcii nici atât, așa că mi s-a pus pata într-o zi pe niște iepurași foarte simpatici. Dacă vă interesează cum este viața cu acest animăluț drăguț și voios în casă și ce implică el, o să vă placă articolul de mai jos. Scopul meu ascuns și malefic este să vă conving să vă luați și voi unul, hihihi! 😀
Iepurașii mănâncă 95% fân
…și 5% altele precum grăunțe speciale pt ei, morcov și măr foarte puțin (conțin mult zahăr), semințe de floarea soarelui sau dovleac. O pungă de 500g fân ne-a ținut în prima lună 2 săptămâni (în condițiile în care acesta trebuie să aibă fân la discreție), după care iepurica noastră a crescut și acum mănâncă o pungă pe săptămână. Noi am obișnuit-o cu un tip de fân (alfalfa, care înseamnă lucernă) care nu se prea găsește în Animax-uri și pentru care ne plimbăm mult, dar încercăm s-o păcălim să mănânce și alt tip, mai accesibil. Alți posesori de iepurași ne-au spus că ei mănâncă teoretic orice tip de fân, așa că restul e doar chestie de obișnuiță. Sfat: Dacă vă luați iepuraș, obișnuiți-l de la început cu un fân clasic, disponibil oricând în magazine.
Iepurașii de companie stau, în apartament, într-o cușcă
…precum cea de aici. Sfat: Dacă vreți să luați vreodată una, luați din prima una mare. Ei cresc în câteva luni și n-are rost să cumpărați două. Noi vrem s-o schimbăm pe a noastră pentru că deja iepurașul nu mai prea poate face prea mulți pași în ea. Această cușcă se umple cu un așternut de hârtie care absoarbe urina și se curăță o dată pe săptămână.
Când sunt mici, iepurașii au tendința să facă pișu și caca peste tot
…deci nu-i lăsați pe canapele. Caca este doar niște fân mărunțit, nu este deloc scârbos sau greu de adunat de pe jos. După ce a crescut, iepurica noastră a învățat singură să-și facă treburile doar în litiera ei, lucru pentru care-i mulțumim din suflet!
Iepurașul trebuie lăsat liber să zburde măcar 30 de minute pe zi.
Noi o lăsăm pe iepurica noastră liberă cam tot timpul cât suntem acasă și-o putem supraveghea, 30 de minute ni se par prea puține pentru energia ei. Iepurașii sunt niște animăluțe foarte curioase și vor cerceta toate camerele în care le permiteți accesul, iar afară noi nu am ieșit cu ea niciodat încă, nu e foarte curată curtea blocului. Sfat: Nu-i lăsați nesupravegheați în casă pentru că vă pot roade cabluri. Când era mică a noastră n-avea treabă cu ele, dar acum… Na, nu mai zic nimic! :))
Iepurașul se spală singur
Noi nu i-am făcut baie niciodată. Ea își linge blănița singură zi de zi și am considerat asta ca fiind suficient. Am tuns iepurașul (puțin) și i-am tăiat unghiuțele atunci când au crescut prea mari și zgâriau. Asta e tot ce facem cu ea din punct de vedere cosmetic.
Camera în care stă iepurașul trebuie să fie aerisită și cu o temperatură medie
… dacă nu vreți miros în casă. Iepurașii sunt precum niște copii, se pot îmbolnăvi dacă îi lăsăm în frig sau caniculă! Noi n-am avut încă astfel de probleme cu iepurica noastră, nu i-am dat niciun medicament, cu excepția unor vitamine care ne-au fost recomandate pentru administrare ocazională.
Iepurașii sar, fac tumbe în aer, aleargă și au multă energie în special dimineața și seara. Noi o vedem pe a noastră de multe ori odihnindu-se tolănită ca la plajă în timpul zilei :))
În jurul vârstei de 5-6 luni, medicul veterinar ne-a recomandat să castrăm iepurașii.
Uneori ei devin irascibili în perioada în care se dezvoltă sexual și castrarea îi ajută să se liniștească. Castrarea este utilă și în prevenția unor boli. Noi nu am făcut încă această operație iepuricii noastre.
Iepurașii nu scot niciun zgomot,
sunt niște animale foarte silențioase. De asemenea, ei nu prea lasă păr pe covor. Noi am găsit foarte puține fire de blăniță și le-am aspirat fără probleme.
Nu sunt atât de friendly precum cățeii sau pisicuțele
Ei vin după voi și vă urmează, se cațără pe voi, se bucură să vă vadă, dar nu le place prea mult să fie flocoșiți sau ținuți în brațe. Noi nu ne putem abține 😀
Dacă vă gândiți că v-ar plăcea și vouă un așa animăluț, aflați că un pachet de început care conține cușcă, fân, jucărie, recipient apă, recipient mâncare, grăunțe, semințe, hârtie absorbantă plus, bineînțeles, un drăgălaș iepuraș, totul costă aproximativ 330 RON. Sfat: Dacă aveți copii și vă gândiți să le luați un iepuraș, faceți asta doar dacă puteți avea și voi grijă de igiena și supravegherea lui.
Cel mai important sfat pe care vi-l pot da – dacă aveți sau vreți un iepuraș, tot ce trebuie să faceți este să-l iubiți foarte mult, ca pe orice animăluț. Iubiți-l și îngrijiți-vă de binele lui și-l veți face foarte fericit și sănătos! ? Vă doresc sărbători pline de oamenii pe care-i iubiți! <3
***
Later edit: De Paște anul acesta, 2019, am decis să dăm iepurașul unei familii cu 3 copilași care au o curte mare și mult mai mult timp de jucat decât noi. Ne-am atașat destul de mult de ghemotocul ăsta (devenit mămică între timp 😀 ), dar credem că îi este mai bine în natură decât închisă într-o bucătărie de la etajul 10 din București.
Ingrid
April 6, 2018 at 1:10 PMIepurașii sunt minunati! Mie îmi plac animalele in general, dar câinii si iepurașii in mod special. Exista si o parte care nu-mi place ?.. urina lor miroase extrem de urat.
In copilărie ai mei m-au lăsat sa cresc un iepure in balcon. Abia ne mutasem la bloc si eu doream un animal. Nu știam atunci de Animax si alte magazine de gen, asa ca ..zi de zi plecam sa strâng iarba din cartier, spălam morcovi, spălam balconul, strângeam in cușca. Balconul era foarte mare, iepuroiul nostru având spațiu pentru antrenament ?. Știu cât eram de stresată de mirosul neplăcut pe care trebuia sa-l fac sa dispară. Iar el, iepuroiul, făcea peste tot. Am “îndurat” ceva, pentru ca nu aveam un nisip special care sa fie schimbat la intervale regulate de timp. Bunici la țara nu aveam, pentru ca ai mei locuiau in oraș, internet nu aveam, asa ca sfaturile le culegeam de pe unde apucam.
Acum am un câine, o găina si un cocos pe care-i tin in curte. Fetele au vrut iepurași, dar amintirile m-au făcut sa spun NU. Am avut la un moment dat trei câini, apoi doi si doua găini. Chiar si o pisicuța frumoasa am avut, dar lupoaica a fost prea geloasa pe ea. Am avut Pești si broasca țestoasa, canar si .. cam atât. In copilărie bătusem recordul la animale. Fetele mele nu m-au depășit ?.
E minunat sa crești animale! Este frumos, dar atunci când esti conștient si ai grija de ele.
Sărbători fericite! ✨
Ioana
April 6, 2018 at 8:18 PMAsa este, pisu miroase urat. Cand era micuța iepurica noastra facea pisu si caca peste tot si ne cam supăra, dar s-a învățat singura sa nu mai faca altundeva decat in cușca ei. Are scăpări rareori, dar se iartă :)) Oricum, sa stii ca eu n-am încredere s-o las pe canapea tocmai din acest motiv. Cand ii curat litiera si eu ma tin de nas, dar in casa nu se simte miros rau, sa stii! Ce mi-ar placea si mie sa am o curte si s-o las liberă, mi se rupe inima s-o tot închid in cușca :))
Natalia Dabija
April 6, 2018 at 2:26 PMTrebuie sa fie tare simpatici cand alearga si sar. 🙂 Eu am avut iepurasi doar la tara (de mancat :|) si nu i-am urmarit asa atent. Imi placea sa ma uit la ei, dar nu se miscau prea mult. De fapt, parintii mei au avut, nu eu. Eu cu fratele meu, insa, aveam sarcina sa le aducem iarba, de un anumit fel.
Ioana
April 6, 2018 at 8:20 PMEu acum nu mai pot sa ma gandesc la iepurași ca fiind “de mâncat”, sa stii :)))
Natalia
April 29, 2018 at 5:51 PMTe cred :), dar na, lucrurile astea exista. Si asta se aplica (la mila, ma refer) la toate fiintele, nu doar la cele simpatice cum sunt iepurasii. 🙂 Acum cateva saptamani am fost la tara la ai mei si e prima oara cand m-am intrebat serios daca vreau sa renunt de tot la carne doar din cauza asta. Momentan nu o fac pentru ca asta ar insemna un noi proiect pentru mine (sa hranesc toata familia fara carne), dar presimt ca gandul asta nu o sa ma lase in pace.
Ioana
April 30, 2018 at 9:16 AMAi dreptate, majoritatea oamenilor care cresc iepurasi o fac pt carne. Pe mine ma ajuta faptul ca noi n-am avut asa ceva niciodata in familia apropiata, n-am avut niciodata in farfurie carne de iepure.
Asta cu renuntatul la carne, ia-o ca pe un trial. Incearca si vezi cum functioneaza mai bine la voi, nu cred ca exista o regula general valabila in privinta carnii in alimentatie.
O femeie
April 7, 2018 at 5:23 PMce dragut e! super decizie!
eu avui cand eram mica pe balcon: ii dadeam iarba (le trebuie multe cruditati, asta mananca in starea lor naturala: iarba din belsug), tin minte ca dadeam si cojile de cartof din cand in cand, morcovi si verze, si niste ramuri (vecinul veterniar a zis din ce copac) ca sa roada pt dinti. A sfarsit in farfurie. Mirosul insa era nasol…eu il mai luam si in pat cu mine, ce se criza mama cand gasea pata de pipi 😀
Ioana
April 12, 2018 at 9:08 AMNici parintii mei nu-l plac mult pe al meu tocmai din cauza mirosului de pipi :)) Dar in rest iepurasul nu miroase deloc – na, degeaba le zic eu asta, daca lor nu le place nu le mai schimba parerea nimeni niciodata! :)) Eu tot fan ii dadeam de mancare pana weekendul asta cand am scos-o la iarba (mare greseala, era sa n-o mai prind!), dar da, mananca iarba, trifoiul si lucerna ca pe niste delicatese :)))
o femeie
April 18, 2018 at 4:13 PMDe fapt asta e alimentatia lor naturala, trifoi, lucerna, iarba etc. Ideal e de hranit la fel ca in natura. Habar nu am de unde sa scoti astea in bucuresti…eventual sa le cresti in jardiniere?
Ioana
April 19, 2018 at 9:01 AMNee, le cumpar de la magazin, exista tot felul de soiuri de fan. Ii mai culeg trifoi si alta iarba cand mai mergem la Tg Mures :))
#PlasticFreeJuly: Prima săptămână • Back to Romania
July 17, 2018 at 9:06 AM[…] magazin sunt din plastic!). Partea proastă e că în a cincea zi am rămas fără mâncare pentru iepurică, așa că a trebuit să fug să-i iau fân care vine ambalat nu doar într-un frumos miros de […]
Farfuria cu minte | Back to Romania
January 17, 2019 at 10:23 AM[…] să le facem pentru organismul nostru. Eu asociez săritul peste o masă cu ne-datul de mâncare iepurașului meu. Așa cum el se cațără pe mine când e momentul pentru masă, așa cred că vrea și corpul […]
Silvia
April 5, 2019 at 9:05 AMImi puteti spune, va rog, ce rasa este iepurasul dvs? Multumesc
Ioana
April 13, 2019 at 1:20 PMNu stim! :)))))
Madalina
April 15, 2019 at 10:04 AMCum sa învăț Iepurașul sa facă la litiera? Mi se pare o sarcina imposibila :)))
Ioana
April 19, 2019 at 9:46 AMS-a invatat stand cel mai mult acolo, in cusca. A devenit zona lui de confort, asa ca nu ii place sa faca pisu/caca altundeva unde nu simte moale la fund :)))) Nici de mancat nu prea mananca altundeva.
Raluca
December 3, 2022 at 2:44 PMCel m ai usor este sa ai fan in litiera,, poate sa adaugi cateva treats si de fiecare data cand face in afara ei sa muti bilutele in litiera
Acasă la Târgu Mureș • Back to Romania
May 14, 2019 at 10:07 PM[…] De avut grijă de iepuraș. […]
anca
May 10, 2020 at 12:10 PMbuna dar ce rasa este cel din poza?
Ioana
May 11, 2020 at 1:03 PMBuna! Iepure cap de leu este rasa 🙂
Karla+Ane
April 30, 2021 at 6:46 PMHello,suntem două surori 11 și 7 ani,care de curând am luat doi iepurași(cap de leu),noi stăm la curte și voiam să știm dacă e ok să i lăsăm mai multe ore pe zi afară în iarbă și dacă este în regulă să mănânce iarba crescută prin curte(iepurașii sunt de aproximativ o lună și o săptămână). Mulțumim de sfaturi
Raluca
December 3, 2022 at 2:43 PMDraga mea, am 2 iepurasi adorabili care zburda in cele 3 camere ale apartamentului meu…. Iepurii sunt destepti si pot fi invatati sa foloseasca litiera( dog bad, wood pellets si fan)…. Iepurii nu au ce cauta in cusca… daca stii sa iti protejezi casa si sa fie un loc safe pentru ei nu au de ce sa iti strice absolut nimic in casa….. Sunt animale nocturne deci energia o consuma noaptea….
Te rog sa te informezi mult m ai mult inainte de a scrie un articol despre cresterea animalelor!