Cei mai ciudați profi pe care i-am avut în facultate

Dacă v-ați aștepta să vă spun că toți profesorii pe care i-am avut în facultate au fost englezi și lorzi așa ca-n filme, regret să vă dezamăgesc . Am avut mulți profi british, dar și chinezi, arabi și alte nații, mulți tineri, mulți mai în vârstă, unii mai nebuni, alții mai normali. Fiecare cu stilul lui. Fiecare cu piticii lui de profesor. Fiecare cu accentul lui!

În primul an de facultate am avut la Geotehnică un profesor arab care, pe lângă accentul lui nu neapărat caraghios (dar pe care oricum n-am cum să-l redau), nu se putea controla și spunea obsesiv de mult cuvântul basically. ”Basically, all you need to do is X. Basically, I will tell you Y and Z. Basically, we will have a test where what you need to do is…” Un coleg s-a hotărât într-o zi să facă o liniuță pentru fiecare basically pe care-l auzim spus de el și am ajuns la 60 de basically într-o oră. *let that sink for a minute* Era foarte greu să te concentrezi la ora lui când repeta atât de obsesiv de mult acest cuvânt care, având o consoană așa puternică precum s, nu prea puteai să nu-l auzi sau să-l ignori. A fost un an interesant :-))

Un alt profesor, de care mie nu mi-a plăcut deloc pentru că nu înțelegeam cum pronunță cuvintele și ale cărui ore erau prin urmare un chin, spunea ăăă după fiecare cuvânt într-o propoziție. Era la bază chinez, profesor de mulți ani, dar cu o engleză verbală extraordinar, incredibil de slabă. So ăă today ăăă we will ăăă talk about ăăă structural slabs ăăăă. What ă you ă need to ă do is write this ă and that ă. Horror!

Un alt profesor, englez de data această, arăta precum un actor dintr-un film după o carte de Jane Austen.  Un om extraordinar de competent și inteligent, dar cu un look foarte vintage, ca mai jos.

Nu era nimic în neregulă cu el, dar mie mi se părea din total alt film, alți ani, altă epocă atunci când îl vedeam prin campus. 😀

Cel mai amuzant profesor de care îmi aduc aminte este J. Wu, un tip chinez cu care făceam Computation 1 în anul 2. Aveam cursuri cu el de la 9 dimineața, toată lumea era  adormită la ora aia, în sală era cald, semiîntuneric, iar J. Wu vorbea încet, aproape în șoaptă, de parcă voia să ne adoarmă. Apoi, dintr-o dată, începea să urle cu o voce ascuțită de ne sărea inima din noi. Acum e amuzant, dar atunci făceam câte un mini heart-attack la fiecare oră.

Un alt profesor care ne distra pe noi uneori era un domn destul de în vârstă, în jur de 60 de ani, care în fiecare an zicea că acela este ultimul an în care predă și că din anul următor se pensionează. A zis asta 5 ani la rând cât eram eu acolo – și din câte știu, încă predă. Cred că-i place prea mult la facultate și nu poate renunța.

Cu toți piticii lor, profesorii pe care i-am avut noi (lecturers le ziceam) au fost cam toți niște oameni foarte de treabă și de ajutor, ne cereau să ne adresăm cu numele lor mic pentru că toți eram egali unii cu ceilalți, aveau adrese de e-mail unde le puteam scrie dacă aveam orice fel de probleme sau cabinete în care puteam să ne întâlnim cu ei dacă voiam să ne explice câte ceva, iar de strâns bani pentru cadouri la examene sau la sfârșit de an nici nu s-a pus problema. La voi la facultate cum a fost cu profesorii? V-au amuzat unii sau v-au lăsat cu un gust amar pentru ceva anume? Abia aștept să vă citesc pățaniile 😀

Sursă foto 1, 2