reciclare cd dvd
Opinii

În România nu se reciclează CD-uri sau DVD-uri

Am căutat câteva zile un loc unde să pot recicla niște CD-uri vechi care-mi ocupă degeaba spațiu într-un dulap din casă. Pe net, informații pe acest subiect sunt puține spre deloc, iar concluzia – conform unor contacte de la Harta Reciclării si Green Report – ar fi că în România nu există niciun loc în care CD-urile pot fi distruse controlat și reciclate în altceva.

Acest tip de obiect este creat dintr-un aliaj de mai multe elemente (un plastic policarbonat transparent, un strat metalic reflectorizant și un strat transparent de plastic acrilic), este foarte greu de reciclat chiar și în alte țări, așa că noroc măcar ca nici nu se mai produce în cantități atât de mari. 🙂 Dar din păcate cu cele pe care le avem pe acasă și pe care niciun laptop nou nu le mai acceptă, nu sunt multe ce le putem face:

Optiunea 1

Sa donam CD-uri si DVD-uri oamenilor care le caută pentru reutilizare (gen proiecte DIY). Poți oricând căuta un grup de genul ”Donez lucruri în orașul X” și posta acolo un mesaj cu donații de CD-uri, dar nu-i sigur că o să ți le ia cineva. Nu este opțiunea mea preferată, mi se pare foarte complicat.

Optiunea 2

Să le punem la pubela galbenă, cea de reciclare plastic. Însă e important de reținut că în această situație ele NU vor fi reciclate ca un simplu plastic – pentru că nu sunt un simplu plastic – dar au astfel șanse mari să ajungă la incinerare la fabricile de ciment și nu în gropile de gunoi. Nu e este o metodă ideală, dar pare the best we can do pentru moment. Carcasele CD-urile sunt, bineînțeles, binevenite în pubelele de reciclare a plasticului.

***

 

Cum am mai zis, scopul nostru principal trebuie să fie să luptăm împotriva depozitării în gropile de gunoi a lucrurilor ne-biodegradabile, care ajung ulterior în sol/apă/aer și ne fac rău prin elementele în care se descompun și care interferează cu legumele/fructele pe care le mâncăm, cu apa pe care o bem sau cu aerul pe care îl respirăm. Așa că dacă se poate face ceva în sensul ăsta și cu CD-urile, eu o să încerc. Știți voi cumva vreun loc/magazin/hypermarket care să accepte pentru reciclare CD-uri și DVD-uri? Aș fi foarte plăcut surprinsă să aflu și eu. 🙂

Și promit că voi face un update acestui articol dacă în viitor aflu de vreo schimbare în acest sens!

 

Dacă îți place conținutul acestui articol și vrei să vezi și altele similare, abonează-te pentru a primit un e-mail cu fiecare articol pe care îl voi posta.

Nu trimitem altfel de emailuri! Citește pagina noastră de confidențialitate.

You Might Also Like...

3 Comments

  • Reply
    o femeie
    December 6, 2021 at 1:37 PM

    nici in alte tari nu se recicleaza. procesul de reciclare e asa complicat si scump incat nu e interes sa recicleze…

    • Reply
      Ioana
      December 10, 2021 at 6:52 PM

      da, din pacate. noroc ca nu se mai fabrica asa multe cd-uri 🙂

      • Reply
        o femeie
        December 15, 2021 at 4:04 PM

        Am cautat putin provocata de tine: din cd-uri se pot recupera multe “ingrediente” de folosit in altceva decat alte cd-uri. Si exista si proces pe hartie.
        Da’ e atat de costisitor si castigul recuperarii acelor compusi refolosibili incat nu se merita, nu e profitabil.

        Tristetea mare este ca reciclarea pe care o stim noi inseamna colectare aici in Europa si trimis in containere in Africa. Cam asa arata acea reciclare pe care o visam https://www.youtube.com/watch?v=mleQVO1Vd1I – singura solutie imediata e sa reducem consumul si sa ne gandim de 2 ori daca vrem un nou device electronic.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.