Pentru productivitate: ascunde-ți telefonul într-un dulap

Nu-mi vine să cred de câtă procrastinare sunt capabila atunci când am telefonu-mi prin preajma, mai ales având în vedere că mă credeam destul de stăpână pe mine la capitolul self-control. 

Deși am spus de nenumărate ori că nu mă interesează activitatea nimănui de pe Facebook, sunt într-o perioadă (pe care o conștientizez, o accept și o poftesc să dispară în ritmul ei) în care mă trezesc uneori scrollând și citind postări de la diverse pagini pe care le urmăresc și care mă interesează în general mult prea puțin ca să merite timpul meu. Aplicația de Instagram e ștersă de mult din același motiv – acum că nu mai acord atenție paginii blogului pe Instagram, nu mai găsesc sens în a urmări story-uri și poze toată ziua. I’d rather WordPress than Instagram. 🙂

Mai este și Gmailul, BlueMailul, Whatsapp, Messenger, ohohoooo, câtă oportunitate pentru toată lumea să tragă de mine!

M-am obișnuit prea mult să țin telefonul lângă tastatură atunci când lucrez și să-l verific din minut în minut. El nu scoate niciun sunet pentru că i-am oprit toate notificările, dar cumva tot am impresia in the back of my mind că se dărâmă lumea dacă nu văd un mesaj la timp. Mesajele de-aia se numeste mesaje, pentru că nu sunt urgente. Dacă ar fi urgente, s-ar numi apeluri. De când a trecut telefonul de la un instrument pentru a-mi ajuta viața la un instrument care-mi controlează viața?!

Nu știu dacă rezonați cu ce am scris mai sus, tot ce știu e că am început să mă forțez să-mi țin telefonul altundeva decât lângă mine, într-o altă cameră, în geantă/ghiozdan, cu sonorul pornit pentru a auzit apelurile (care nu sunt multe, dar pentru că sunt apeluri și nu mesaje presupun că sunt relativ importante), însă fără a vedea acest black mirror în dreapta mâinilor mele în permanență și a fi tentată să văd dacă e cineva pe moarte de dorul meu. E așa frustrant să pierzi TIMP, dacă stai un pic să procesezi ce înseamnă asta!

Cumva nu-mi prea place să accept tot ce-am scris aici, am impresia că am acceptat că într-o luptă din capul meu dintre mine și telefon, telefonul e cel care câștigă, nu eu cu voința mea. Dar scriind, am realizat, am acceptat, așa pot începe să fac ceva.

Pasul 1: mă duc să caut un dulap bun.

Sursă foto 1