Toți oamenii la fel

Iar mă învață RATB-ul lecții de viață. A mai făcut-o o dată!

În puținele dăți când mai circul cu mijloace de transport în comun foarte aglomerate (atunci când nu am alternativă), văd multe feluri de oameni în drumul meu. Pe lângă atotprezenta babă-împinge-tot care ori mă urmărește peste tot, ori e în fiecare tramvai posibil și băiatul acela care dă play la muzică și pause la lumea din jur, văd și oameni care seamnănă cu mine.

Văd oameni necunoscuți pe stradă (sau în RATB/metrou) cărora nu le acord prea multă atenție, dar când îmi arunc ochii în telefoanele lor și-i văd tastând un mesaj pe Whatsapp sau scrollând pe Facebook exact așa cum fac și eu îmi dau seama că toți au o viață la fel ca și a mea, toți au prieteni, iubiri, inside jokes, familii, toți apelează câte-o Mami <3 din agenda telefonului, pe toți îi așteaptă cineva acasă, toți sunt CINEVA IMPORTANT pentru alți cineva. În vreo jumătate de secundă nu mi se mai par chiar așa neînsemnați, toți sunt la fel ca și mine.

Suntem toți oamenii la fel doar că nu vedem asta, că nu ne prea pasă de cei din jur. Nici mie nu-mi prea pasă de regulă, sincer! Nu mă uit la oamenii din jurul meu decât atunci când n-am nimic care să-mi țină atenția ocupată, adică atunci când nu am nimic interesant de făcut pe telefon și când sunt singură. Sau dacă văd un bebeluș simpatic 😀

Azi, o fată blondă lângă mine, mai mică la înălțime și cam de aceeași vârstă, tastează un mesaj. Mă abțin să mă uit la ce scrie, dar suntem atât de apropiate fizic, iar mie mi-ar mai trebui încă o mână ca să mă pot ține și de bară și de geantă și să mai și țin telefonul care mi-ar ține în mod normal companie în mână, așa că mă uit la al ei. Îmi place să văd ce și cum își vorbesc oamenii între ei. Adică, de mine știu cum scriu și vorbesc, vreau să văd și la alții cum e.

-Sunt varza… :(, scrie ea cuiva.

Te înțeleg, of, cât de bine te înțeleg!

Și eu am așteptat autobuzul 20 de minute în frig ca și tine, și eu am înghețat și știu sigur că te simți la fel de rău ca și mine!

Aceeași fată, înghesuită și înghețată, câteva minute mai târziu se dezechilibrează la o frână mai bruscă și mă împinge ușor. După care se întoarce cu o privire de teimplornuteenervapemine și-și cere scuze.

-Nu e nicio problemă :), cum să mă supăr pe ea când sunt și eu la fel de varză ca și ea, întârziată și înghețată pentru că m-am îmbrăcat cu prea puține haine (pentru că sunt artistă, așa zice mama, că nu-mi iau căciulă în cap și haine călduroase pentru că mă cred artistă).

Cum să mă supăr? Și eu am dat cu geanta în coaste cuiva de vreo 2 ori încât mi-era și rușine să mă întorc să dau ochii cu cine era în spatele meu.

Nu mă supăr, și eu sunt la fel de varză azi de la frig și nesomn, toți suntem la fel chiar dacă nu ne cunoaștem și nu ne băgăm în seamă când trecem unii pe lângă alții. Suntem toți la fel, prietenoși cu cei apropiați și nepăsători sau cel mult formali cu cei cărora le spunem un Pardon sau Coborâți? pe stradă. Când mă plictisesc mă uit la oameni. Nu știu de ce, când eram în Anglia nu-mi păsa de nimeni de lângă mine. Nu știu.

Sursă foto 1