schimb de cărți
Cărți

Cărțile pe care le pregătesc pentru Bookswap

V-am povestit acum câteva săptămâni despre evenimentul de schimb de cărți pe care Natalia și cu mine îl organizăm în București.  Acum că ne apropiem tot mai mult de ziua mult așteptată am revenit și cu articolul promis despre cărțile pe care plănuiesc le aduc cu mine la petrecere pentru a le schimba cu altele noi. Sper să vă placă la fel (sau mai mult!) cum mi-au plăcut și mie la un moment dat, să vă inspire, să vă bucure, iar dacă vreuna dintre ele se află deja pe listele voastre de to read, știți unde mă găsiți! 😀

  • Cum să oprești timpul – Matt Haig

Imagini pentru cum sa opresti timpul

Cred că a fost una dintre cărțile verii 2018, având în vedere cât am citit și auzit despre ea peste tot. Mi-am luat-o și eu, am citit-o și mi-a plăcut. Este vorba despre Tom Hazard, un bărbat de 41 de ani care nu îmbătrânește niciodată și care duce astfel o mare povară a trecerii prin timp fără să poată lega niciodată vreo relație de prietenie sau iubire fără să ajungă să piardă la un moment dat cealaltă persoană. Această imposibilitate de a îmbătrâni reprezintă un secret periculos, deoarece odată aflat l-ar putea transforma într-un cobai pentru medicina modernă. Există o societate creată pentru oamenii care suferă de aceeași boală și care îi pune o singură regulă lui Tom – să nu se îndrăgostească niciodată de nimeni. Lucru destul de greu de realizat, având în vedere că acesta poate fi singurul plan de salvare.

Am văzut păreri împărțite pe net, unii au fost dezamăgiți de carte, altora le-a plăcut, depinde de voi cum o să vi se pară. Mi-a adus aminte de filmul The Age of Adelaine cu Blake Lively – dacă l-ați văzut, bine, dacă nu, I highly recommend it! 😀

  • Forța binelui, viziuna lui Dalai Lama despre lumea de astăzi – Daniel Goleman

Daniel Goleman - Forta binelui - Viziunea lui Dalai Lama pentru lumea de azi -

Pe cât de interesantă mi s-a părut după titlu, pe atât de mult am amânat s-o citesc. Mi s-a părut scrisă într-un limbaj extrem de greoi și-mi pare rău că nu m-a prins, dar n-am putut s-o termin. Sfinția Sa Tenzin Gyatso, actualul și al paisprezecelea Dalai Lama, este șeful spiritual și temporal al Tibetului. În această carte Daniel Goleman vorbește despre cum poate binele schimba viața, cu învățături și exemple din lunga lui prietenie cu Dalai Lama. Ideea este foarte frumoasă, doar că eu găsesc destul de greu de citit orice carte de Daniel Goleman, așa că n-am apucat s-o termin niciodată.

  • Oamenii fericiți citesc și beau cafea

V-am povestit aici despre această carte, nu mai repet. O dau pentru că mie nu mi-a plăcut stilul autoarei, dar asta nu înseamnă automat că vouă nu v-ar putea plăcea. 🙂

  • Inteligența emoțională – John D. Mayer

Imagini pentru inteligenta emotionala john mayer

De câțiva ani începând pe mine mă pasionează studiul inteligenței emoționale și al empatiei. Cred că acest EQ este mai important în viața de zi cu zi decât clasicul IQ. Am cumpărat această carte într-un val de cumpărături de cărți din această sferă, dar n-am ajuns niciodată să o citesc. Nu știu de ce. Întotdeauna am amânat-o și-am luat tot alta de pe raft. Pentru că am cărat-o degeaba după mine în ultimele 3 mutări de case pe care le-am avut, am decis că nu ne potrivim așa de bine și că i-ar sta bine în casa altcuiva 😀 . Dacă vă pasionează subiectul, go for it, este foarte stufoasă!

  • Eu sunt femeie – Maria Cristiana Tudose

Maria Cristiana Tudose - Eu sunt femeie -

Mi-a plăcut această carte, o dau mai departe doar pentru că nu cred că voi mai avea ocazia s-o recitesc, având în vedere câte cărți pending am. Este vorba despre o fată care se îndrăgostește pe internet de un băiat care n-o iubește întotdeauna așa cum merită și care o face să sufere. Această carte reprezintă o lungă discuție între trei femei din trei generații diferite, fata, mama și bunica, despre iubire. Este puțin mai complexă decât descriu eu acum, am citi-o acum câțiva ani și nu mi-o amintesc în mare detaliu.

  • Ultimul început – Radu F. Constantinescu

Imagini pentru ultimul inceput

Eu mi-am cumpărat această carte pentru că auzisem și îl urmăream la vremea aceea pe autor pe Facebook și Instagram. Într-o perioadă mi se părea interesant ce scrie, dar după ce am pus mâna pe carte mi-am dat seama că nu prea ne potrivim. Mi-a displăcut atitudinea de ”eu le știu pe toate, încetați să mai faceți ca voi și faceți ca mine dacă vreți să vă fie bine” pe care am simțit-o subtil în unele rânduri din carte. Drept urmare, eu n-am terminat-o niciodată de citit, volumul meu arată ca nou și a venit cu un autograf și un semn de carte. În mare este vorba despre relații dintre bărbați și femei.

  • Beauty detox solution – Kimberly Snyder

Imagini pentru beauty detox solution

Aceasta este o carte în limba engleză pe care nu voiam s-o dau, dar trebuie să mă despart de ea având în vedere că n-o mai pot citi a doua oară. Kimberly Snyder este o tipă care propovăduiește stilul de viață vegan și, în general, mâncatul foarte sănătos. Eu nu sunt vegană și nu doresc să devin, dar am învățat câteva lucruri interesante din cartea ei.

Spre exemplu, conceptul de light-to-heavy eating. Nu m-am gândit niciodată la el – este vorba despre a mânca produsele mai light înaintea celor mai grele, pentru a facilita digestia. Un exemplu simplist ar fi că este mai bine să mănânci o salată și apoi o bucată de carne, decât invers, pentru că salata are un timp de digestie mult mai scurt decât al cărnii și astfel carnea nu stă mult la coadă până să-i vină rândul să fie digerată. Făcând invers, salata poate intra aproape în putrefacție stând la coadă să fie digerată după carne, al cărei timp de digestie este de câteva ore. Mă rog, totul este explicat mult mai detaliat în carte, dar pentru mine conceptul are sens. Sunt destul de multe sfaturi mișto, dar și multe cu care nu sunt de acord tocmai pentru că nu sunt vegană.

***

Acestea fiind spuse, tot ce-mi rămâne de făcut este să vă anunț că locurile pentru bookswap s-au ocupat mult mai repede decât ne-am așteptat, însă avem o listă de așteptare pe care vă puteți înscrie în caz că n-ați făcut-o și vă doriți acest lucru. NU POT SĂ CRED că evenimentul nostru de pe Facebook a avut un reach de 44 000 de oameni 100% în mod organic, asta este ceva peste puterea mea de înțelegere :)) La ce listă de așteptare avem tre’ să povestim deja despre ediția a II-a, Natalia! 😀

Suntem foarte încântate și nerăbdătoare, mie nu-mi vine să cred că organizez un astfel de eveniment, mi se pare o chestie așa de mare 😀 și abia aștept să văd cum va ieși. Pe lângă schimbul propriu zis de cărți o să facem și niște joculețe ca să ne cunoaștem și să ne împrietenim, pluuuus o tombolă cu premii sponsorizate de Decât o Revistă și Cireshel. De mâncat și de băut nu vă faceți griji, îi avem pe Atelierul de Limonadă cu noi, pe salatele Eisberg, Sloop, Atelierul de Bobo, ceaiuri, apă, tot ce trebuie.

Dacă sunteți înscriși deja vă așteptăm cu drag, dacă sunteți pe waiting list câțiva dintre voi o să vă treziți cu un e-mail de la noi întrebându-vă dacă mai vreți să participați (avem deja câteva retrageri), iar dacă nici una nici alta poate vă convingem la edițiile viitoare. Urmăriți-ne pe Facebook sâmbătă, revenim cu poze! 😀

Sursă foto 2-7, 8

Dacă îți place conținutul acestui articol și vrei să vezi și altele similare, abonează-te pentru a primit un e-mail cu fiecare articol pe care îl voi posta.

Nu trimitem altfel de emailuri! Citește pagina noastră de confidențialitate.

You Might Also Like...

11 Comments

  • Reply
    Andreea Chiuaru
    October 25, 2018 at 8:13 AM

    Se simte entuziasmul. Abia astept si eu sa ne vedem! 🙂 vin cu 3 sau 4 carti, dar nu am decis inca care vor fi, avand in vedere ca vreau sa pastrez si pentru targul de carte.

  • Reply
    Cristiana
    October 25, 2018 at 9:17 AM

    Ce frumos! Sigur o sa fie super mega simpatic si ma bucur nespus ca un eveniment despre carti a avut un asemenea reach, yuhuu! Sa va distrati frumos! Si abia astept sa ne povestesti cum a fost.

  • Reply
    Bookish
    October 25, 2018 at 1:54 PM

    Eu urmăresc postările prietenei lui Radu F. Are blog culinar, https://www.gustverde.ro/. Mă rog, inițial era doar culinar acum văd că a mai diversificat. Pe radu F. l-am citit mai demult din curiozitate și amuzament, dar, nu pot spune că-mi place cum și despre ce scrie :))
    Yey, deci o să ne vedem sâmbătă la book swap 🙂

    • Reply
      Ioana
      October 25, 2018 at 3:09 PM

      Daaa, ne vedem! 😀 Pe sotia lui, Ramona, si eu o urmaream mai demult cand posta retete. Acum nu-mi mai place 🙂

  • Reply
    Miss I.
    October 25, 2018 at 4:23 PM

    Hmmm, de ceva timp mă gândeam și eu să citesc ”Cum să oprești timpul”, mai ales că am văzut o discuție cu tine la Miruna pe blog. Am pus un pic ochii pe ea 😀
    Încă nu am definitivat lista de cărți, dar voiam să dau și eu mai departe cartea cu cafeaua, poate cineva s-ar bucura mai mult de ea. Nu știu dacă se vor găsi două persoane însă 😀 Mă mai gândesc.

    • Reply
      Ioana
      October 26, 2018 at 9:02 AM

      Hey, dar nu e neaparat cea mai proasta carte, poate ca doar am avut noi asteptari prea mari! Adica eu as citi-o intr-o zi pe plaja, stii? Ce m-a deranjat pe mine a fost ca s-a facut asa reclama minunata si nemaipomenita si m-a facut sa ma astept la o capodopera care o sa ma faca sa plang :)))

  • Reply
    Ioana Soare
    October 25, 2018 at 4:40 PM

    Nu știu cum, dar am ratat postarea în care ziceai despre evenimentul pe care îl pregătești, așa că abia astăzi am aflat. Felicitări pentru inițiativă și țin pumnii să iasă bine, iar dacă eram prin București îți dai seama că nu ratam o astfel de ocazie 😀

    • Reply
      Ioana
      October 26, 2018 at 9:04 AM

      Multumeeesc! Si mie imi place foarte mult ideea si sunt super incantata, nu-mi vine sa cred ca maine se intampla 😀 Daca o sa iasa bine, sigur sigur sigur o sa facem o alta editie!

      Stiu ca esti din (orasul meu preferat din Romania) Cluj, dar vii des prin Bucuresti? 😀

  • Reply
    Lore
    October 26, 2018 at 9:09 AM

    Asa rau imi pare ca nu am reusit sa ma inscriu si eu. Carti de schimbat am o gramada. Poate data viitoare.

    • Reply
      Ioana
      October 26, 2018 at 9:21 AM

      Da? Ce fain! A fost similar cu ce facem noi sau mai micut, intre prietene? Voiam si eu sa fac asta cu prietenele mele cele mai bune, dar un avion ne-a pus in tari diferite si acum e greu sa ne mai intalnim fizic :))))

  • Reply
    Poze de la bookswapul nostru simpatic • Back to Romania
    November 9, 2018 at 12:31 PM

    […] ⇨ Cărțile pe care le pregătesc pentru Bookswap […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.