copii și părinți
Opinii

Ferească Dumnezeu pe copii de glumele părinților!

În pozele din tinerețe ale mamei mele am văzut o fată cu părul lung și negru, pe când pozele cu ea și copii în brațe o arată cu părul la fel de negru, dar scurt. Foarte scurt. Am crezut ferm o parte mult mai mare a vieții mele decât mi-ar plăcea să recunosc public în ideea că fetele, în mod evident și normal, trebuie să-și taie părul scurt odată ce fac copii. Sau, mă rog, odată ce devin adulți. Toate mamele prietenelor mele aveau păr scurt, deci era un one way road, pentru mine era clară treaba.

Am crezut că așa e obligatoriu. Eram puțin supărată pentru asta, eu aveam părul mai lunguț și-mi plăcea așa. Nu mă puteam imagina cu el tuns scurt  peste vreo 20 de ani. Mă imaginam de pe atunci o mamă modernă cu tocuri cui și păr blond până la fund. Nu contează că părul meu nu era nici blond, nici des, nici mai jos de umeri. În fine, am decis să-mi las future self-ul să aibă de-a face cu problema asta mai târziu, eu eram ocupată cu altele mai importante, din seria:

 

  • Fetițele se nasc fetițe și se transformă în băieți odată ce cresc mari? Și invers?!
  • Chiar ți se usucă mâna și cade când dai în mama sau tata?!
  • Oamenii dintr-o familie sunt legați între ei cu o ață invizibilă, datorită căreia ei se iubesc și locuiesc împreună? Iar cățeii pot vedea ața asta și așa știu ei să nu muște/latre oamenii din familia lor?
  • Oare există în lumea asta vreo fetiță care să arate exact ca mine? Care se comportă exact ca mine? Care vorbește în fiecare zi exact aceleași cuvinte pe care le vorbesc și eu, simultan cu mine? Cum ar fi oare dacă ne-am întâlni?
Cine știe ce-oi fi auzit prin casă și afară de-am ajuns să-mi fac așa idei în cap!

Mi-e destul de clar că am avut o imaginație bogată când aveam 5 ani și-o șchioapă.  Și 20 de ani mai târziu am rămas tot așa, doar că muult mai modestă. 😛 După ce-am mai crescut și-am trecut la alt nivel de probleme existențiale, tata ne-a zis că atunci când vom crește și vom avea iubiți, adică în jurul lui 30, le va da câte un test fiecăruia. Și nu ne va lăsa să ne împrietenim dacă ei nu trec testul, iar mie mi-a fost frică de faptul că atunci când se vor vedea cu extemporalul în față or să fugă băieții ăia mâncând pământul. Cine știe cât de lung avea să faca tata examenul!

Mama a zis că după ce o să ne ia băieții ăia de neveste, pe la 40,  ea nu va accepta nicio reclamație ulterioară refertoare la noi. Mi se pare corect, băiete, deschizi bine ochii înainte să semnezi contractul, dacă nu, aia e! Ok, ce să zic, oricum mă credeam o minunată și-am zis că băieții ăia ar fi niște proști dacă ar da cu piciorul la așa fată doar pentru că nu știu să țin un cuțit în mână. Eu o să fiu o mamă modernă, cu tocuri cui și păr blond, până la fund, cui îi pasă de cepe și cârpătoare?

După ce-am înțeles mai bine care-i treaba cu fetițele, băieții, părul, mâini căzute și ațe invizibile, adică muuulți ani mai târziu, i-am povestit mamei din problemele astea ce le aveam eu copil fiind, iar ea s-a luat de cap.

Cred că abia atunci și-a reamintit ea în ce hal absoarbe un copil absolut orice informație pe care o aude și în ce fel o procesează. Doamne, Iisuse, cât de atent trebe să fii cu ce vorbești de față cu niște copii! Râde în hotote întotdeauna când îi povestesc. Am de gând să folosesc manipularea asta în avantajul meu atunci când voi avea copii, ceea ce vă sfătuiesc și pe voi să faceți. Ce, normal că este adevărat că în dulapul de sus din bucătărie stau 3 omuleți care mănâncă orice pui acolo, inclusiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiv ciocolată, nu știați?!

***

Oricum, cea mai bună parte a fost când am început să văd mămici cu păr lung pe stradă. După ce n-am înțeles CUM de fac asta, mi-a picat fisa și mi-am dat seama în ce minciună am trăit toată viața.

Nu pot să vă spun ce vârstă aveam când s-a întâmplat asta.

oh my god wow GIF

Sursă foto 1,2

Dacă îți place conținutul acestui articol și vrei să vezi și altele similare, abonează-te pentru a primit un e-mail cu fiecare articol pe care îl voi posta.

Nu trimitem altfel de emailuri! Citește pagina noastră de confidențialitate.

You Might Also Like...

12 Comments

  • Reply
    unblogcolorat
    June 12, 2018 at 1:40 PM

    :)))) mai, si eu aveam impresia ca dupa ce nasti trebuie sa te tunzi scurt. Este si un adevar acolo, pt ca, din cate am inteles, iti cade foarte mult par. Mie intotdeauna mi-a placut parul lung si ma gandeam ca o sa vina ziua in care voi face copii si o sa fiu nevoita sa il tai. Acum nu mai gandesc asa, ba chiar vreau sa imi pun extensii dupa nastere (sper sa am voie) sa para mai lung si mai bogat :))

    • Reply
      Ioana
      June 12, 2018 at 2:08 PM

      De ce n-ar fi recomandat să-ti pui extensii?

      • Reply
        unblogcolorat
        June 14, 2018 at 3:22 PM

        Pe timpul sarcinii si alaptarii ai tot felul de restrictii, de ex vopseaua de par. Sper sa nu fie cazul si cu extensiile :))

        • Reply
          Ioana
          June 14, 2018 at 3:29 PM

          Pai intrebam tocmai pt ca stiam ca extensiile se pun fie cu clipsuri (dar nu cred ca vrei de-astea, trebuie date jos seara de seara si reaplicate dimineata) sau intr-un fel de impletitura direct pe fir, ramanand acolo vreo jumatate de an. E o treaba destul de mecanica, nu presupune chimicale & co, de-asta ma gandeam ca poate stii tu vreun alt motiv pt care nu o fi recomandat :)) Intreaba pe cineva avizat, sa stii sigur 🙂

  • Reply
    Elena
    June 13, 2018 at 10:07 PM

    Mie mi-a zis mama ca dupa 35 ani “nu se face” sa ai parul lung. Cum in copilarie si tinerete am avut doar par scurt pe ideea ca ” tie nu-ti sta bine cu par lung”(tot de la mama citire) mi l-am lasat sa creasca abia la varsta cand nu se mai facea sa il ai lung. Acum refuz sa il tund, pe ideea ca din lung poti face scurt prinzandu-l in coada, din scurt nu faci lung.
    Iti cade dupa ce naști parul care nu ti-a cazut cand erai gravida. Iar mie la prima sarcina mi s-a incretit si inchis la culoare parul.

    • Reply
      Ioana
      June 14, 2018 at 8:52 AM

      Aaaa, daaaa, ai dreptate, si mie mi-a zis mama ca nu e frumos sa ai par lung dupa nu stiu ce varsta, in sensul ca nu e matur! 😀 😀 😀 Acum nu stiu daca mai gandeste asa :)))

  • Reply
    Ingrid
    June 14, 2018 at 8:07 AM

    Tare ?????✨

    • Reply
      Ioana
      June 14, 2018 at 8:52 AM

      Tu esti mamica, ia zi, ti-ai “prostit” si tu copiii asa? :))))

  • Reply
    o femeie
    June 14, 2018 at 9:48 AM

    m-am tuns scurt. Dupa ani in care am avut par pana sub fund, acum sunt tunsa asimetric si rasa pe ceafa. Din comoditate 🙂 – fac dus si ma spal pe par in 5min si plec asa dar si pt ca cu varsta imi cade parul si am impresia ca tunsul il revigoreaza putin si ingroasa firul.

    Altfel, fiecare face cum se simte bine. Sa ma mai lase in pace astea cu educatia, ma imbrac si comport cum simt, prea am stat nu stiu cati ani “inchistata” in reguli si stereotipuri. Abia acum ma simt relaxata si senina: am faptele in armonie cu principiile mele!!

  • Reply
    Natalia
    June 14, 2018 at 8:38 PM

    Eu am ras si am plans (a se citi m-am intristat) la articolul tau. 🙂 Pe mine ma sperie cat de “in serios” ne iau copiii. Dar am ras pentru ca ai povestit amuzant. 🙂

    Si as fi vrut sa imi aduc si eu mai multe aminte despre mine. 🙂 of , nu sunt intr-un mood bun azi :).

    PS: sotul meu face glume din astea mai ciudate, le face ca sa vada cum judeca Tudor (copilul mare), dar cred ca o sa il rog sa le rareasca :)).

    • Reply
      Ioana
      June 15, 2018 at 1:01 PM

      Despre ce fel de glume vorbim? :)))))

  • Reply
    Sfaturi băbești din familia mea pentru milenarii comozi | Back to Romania
    August 29, 2018 at 11:16 AM

    […] da. Thanks, mom, asta era fix impresia pe care voiam să i-o sugereze cineva lui despre mine. Dar v-am zis cum mama a spus că nu primește reclamații ulterioare de la prietenii noștri (al meu și ai […]

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.