[Pe două roți, ep. 3] Ne-am rătăcit în creierii pădurii la Păltiniș și am terminat traseul la 40km depărtare

În primul rând o să încep prin a spune că zona Păltinișului a devenit foarte repede una dintre preferatele mele din țară, este perfectă pentru orice tip de activitate outdoor ți-ar plăcea, fie că ești cu prieten, prietenă, prieteni, copii mici, copii mari, bunici, părinți, se găsește câte ceva de făcut pentru fiecare: hiking, cycling pentru începători, cycling pentru avansați, plimbări, urcat cu telescaunul, picnic, zone amenajate pentru activități, de toate!

Să zicem că mi s-a părut că ai ce face acolo indiferent ce tip de om ești, atâta timp cât îți place să ieși în natură. Arena Platoș este o zonă excelentă, are și un site super bine pus la punct care vă dă o grămadă de idei și indicații despre activități, este curată, nu are muzică să-ți bubuie în timpane, telescaunul are și suporți speciali pentru biciclete, deci big recommend!

În vacanța pe care am avut-o acum câteva luni am vrut să încercăm niște trasee din zona Sibiului, noi nu fusesem niciodată cu bicicletele prin acea parte a țării și am vrut să descoperim locuri noi. (PS: Cu greu ne mai urnim din loc să plecăm în vacanțe în țară fără biciclete, nu ne mai place și nu găsim motive să plecăm fără ele 😀 ) Am fost cazați într-o studio foarte frumos din Sibiu, Sunrise Studio, pe care îl recomand, căci a fost impecabil! Apropo de Sibiu, nu știu dacă așa o fi peste tot, dar prin zonele centrale prin care ne-am plimbat noi în zilele în care am fost acolo am văzut foarte multe piste de biciclete. Nu extraordinar marcate, nu late cum ar trebui, dar cel puțin erau separate de benzile de mașini, circulate de cicliști și păreau să ducă pe distanțe lungi. I was well impressed, Sibiu! 🙂

Pe site-ul Arenei Platoș am găsit câteva sugestii de trasee de bicicletă, dintre care noi l-am ales pe al 4-lea, un traseu de lungimea și dificultatea de care aveam energie în acel moment.

Traseul de la Păltiniș pe care l-am ales a fost în realitate mai dificil decât ne-am așteptat, cu siguranță nu pentru începători, cu foarte puțină lume pe el (ceea ce a fost frumos și înfricoșător în același timp 😀 ), dar din fericire fără animale. A fost aproape tot prin mijlocul pădurii, printre brazi și pe drumuri forestiere, fix în zone în care m-aș fi așteptat să văd libere căprioare, urși și orice fel de animale sălbatice. Deși am stat cu frica-n sân (asta făcându-mă să fiu vigilentă și să nu mă bucur 100% de traseu cum aș fi vrut), am avut noroc și n-a ieșit niciun martinel să ne salute! 🙂

Site-ul Arenei Platoș îți permite să descarci o hartă GPS a traseului pe telefonul tău și pe care o poți deschide și parcurge folosind o aplicație (noi aveam BikeMap la acel moment). Partea mai puțin plăcută a fost că după câteva ore de urcări destul de abrupte (multe urcate pe lângă bicicletă, nu pe ea), așteptam să ne apropiem de final când am descoperit că ne-am rătăcit și că ne îndreptăm spre total altă zonă față de cea unde trebuia să ajungem – după cum vedeți, traseul este circular, trebuia să ne ducă fix de unde plecasem. Fiind într-o zonă cu niște coborâri lungi și abrupte și după ore în care mai mult am mers pe lângâ biciclete decât pe ele, n-am fost atenți și n-am virat pe un drum foarte discret la stânga.

Iaaaar când ne-am dat seama, a fost mult prea târziu! 😀 După cum vedeți mai jos (este un screenshot din Strava, aplicația de monitorizat cursele de biciclete pe care o folosesc eu, also known as un fel de Facebook pentru cicliști), am luat-o la un moment dat pe arătură răăăhăău de tot și n-am mai ajuns la punctul verde. De unde pornisem. Unde ne aștepta mașina noastră. Am ajuns taman la punctul alb cu negru din dreapta…

Când ne-am dat seama că suntem rătăciți, pentru că eram pe un drum forestier care trebuia să ducă undeva (?!) și pentru că afară începea să se întunece, iar întunericul în pădure nu este foarte amuzant 😀 , am decis să nu ne întoarcem să căutăm punctul unde am luat-o greșit, ci să mergem mai departe până ajungem undeva. Drumul forestier trebuia să ducă undeva, oriunde, într-un sat, într-o localitate, undeva urma să ajungem sigur. Nu există nicio șansă ca un drum forestier să se oprească brusc fără să ducă undeva.

Întunericul plus frica de animale n-au făcut treabă bună cu mine, recunosc că am fost împinsă în niște limite foarte departe de zonele mele de confort și n-am fost cea mai fericită în acele momente. Ideea este că oriunde în civilizație ar fi fost mai bine să ne prindă noaptea, decât în pădure. Așa că am continuat pe acest drum forestier, iar o oră mai târziu ne-am trezit într-un sat. Când am început să văd primele acoperișuri, mi-a venit să bat niște mătănii și să fac o rugăciune de mulțumire cerului! 😀

Am ajuns în Râul Sadului, un loc frumos, dar destul de pitoresc și între munți, care drept urmare nu avea niciun pic de semnal. HABAR NU AVEAM cât de departe suntem de Arena Platoș și de mașina noastră (posibil să fi uitat să menționez că Arena Platoș este la aproximativ 40 de minute de Sibiu, deci fără mașină n-aveam cum să ajungem nici la cazare). Nu știam cât de departe suntem de Arena Platoș, cât de departe suntem de Sibiu, cum putem ajunge la oricare din aceste 2 destinații. Nimic! :))

Am dat de niște săteni de la care am aflat că suntem pe la 40 de km atât de Arena Platoș, cât și de Sibiu, deci foarte departe și de mașină și de cazare. Grozav! :)))

Ne-am gândit la mai multe opțiuni pe care le aveam în momentul ăla:

• să încercăm să mergem pe biciclete până la Sibiu sau până la Arena Platoș, care era mai aproape
• să ne căutăm o cazare, să rămânem peste noapte în acel sat, și să mergem pe biciclete a doua zi spre Arena Platoș
• să căutăm un ia-mă nene care să aibă o mașină mai mare, în care să încapă bicicletele noastre, și care să poată să ne ducă până la Arena Platoș sau Sibiu

Pentru că am un iubit destul de sociabil și fără rușine de oameni, am ales a treia variantă. Întâmplarea a făcut ca după vreo jumătate de oră de întrebat oameni prin sat să găsim pe cineva care avea drum spre Sibiu și care mai avea și o dubiță încăpătoare. Iarăși mi-au venit mătăniile de mulțumire în cap :))) Am găsit un băiat extraordinar, super sociabil, amuzant și cu bun simț, care pe lângă faptul că arăta ca Jason Momoa (îmi cer scuze, iubitule!❤️) mai era și motociclist și ne-a povestit pe drum o grămadă de întâmplări cu motocicleta lui de off-road prin pădure. La ce ne-a povestit omul ăla, ne-am simțit amatori că ne fusese teama de un pic de întuneric în pădure! (GLUMESC – Întunericul în pădure este foarte periculos!)

Parcă l-a trimis cineva special acolo după noi. A fost genul ăla de întâmplare care pur și simplu nu înțelegi cum se întâmplă, cum de s-au legat lucrurile în așa fel, cum a reușit să lucreze universul în așa fel încât să se întâmple acel lucru. Nici nu mai menționez că omul ăsta n-a vrut să ne ia niciun ban pe un drum pe care cu noi sau fără noi oricum l-ar fi făcut.

Pe drum spre Sibiu, ne-am dat seama că șoseaua era destul de dificilă (plină de urcări, iar noi eram cu bicicletele de MTB) și ne-ar fi fost foarte dificil să-l facem pe biciclete în seara aceea. Am ajuns la cazare la Sibiu și, într-un șir de minuni care încă se țineau lanț, am găsit o cunoștință pe care am întrebat-o cum putem ajunge în seara aceea sau a doua zi la Păltiniș, să ne recuperăm mașina.  Băiatul ăsta s-a oferit să ne ducă din Sibiu până la Arena Platoș și, muuult mai multe ori mai târziu decât anticipasem de dimineață, am ajuns și ne-am recuperat și mașina și-am încheiat totul cu bine!

A fost un drum plin de aventuri, emoții, înjurături, dar acum, câteva luni mai târziu, este genul de poveste pe care-o spun cu drag tuturor. Noi am rămas cu amintiri foarte plăcute din traseul de la Păltiniș și, ca să nu ziceți că n-am învățat nimic, ne-am cumpărat un ciclocomputer care să ne ajute să navigăm mai bine pe trasee necunoscute! :))))

Sursă foto: arhiva personală